Prefață
1. Adevărul în contrast cu teoriile false
Sfinţirea cerută de Sfintele Scripturi are de a face cu întreaga noastră fiinţă: spiritul, sufletul şi trupul. Aici ne este arătată idea unei depline consacrări. Pavel se ruga ca Biserica din Tesalonic să se poată bucura de această mare binecuvântare. „Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos”. …
Restul capitolului îl puteți asculta.
2. Principiile de cumpătare ale lui Daniel
Caracterul profetului Daniel a fost remarcabil. El a fost un exemplu strălucit de ceea ce poate ajunge omul când e unit cu înţelepciunea lui Dumnezeu. O scurtă istorisire a vieţii acestui bărbat Sfânt al lui Dumnezeu ni s-a lăsat ca un raport încurajator pentru aceia care aveau să fie chemaţi mai târziu să sufere cercări şi ispite. …
Restul capitolului îl puteți asculta.
3. Stăpânirea poftelor și a patimilor
„Să vă feriţi de poftele firii pământeşti care se războiesc cu sufletul”, zice apostolul Petru (1 Petru 2, 11). Mulţi privesc aceste cuvinte ca fiind doar un avertisment contra vieţii dezordonate, dar înţelesul lor este mult mai larg. Ele opresc orice satisfacere vătămătoare a poftelor sau a patimilor. Nici un suflet evlavios să nu privească cu nepăsare sănătatea corpului şi să se măgulească cu ideea că necumpătarea n-ar fi păcat, că ea n-ar influenţa viaţa spirituală. Există o legătură strânsă între natura fizică şi cea morală. Orice obişnuinţă care nu ajută la propăşirea sănătăţii înjoseşte facultăţile superioare şi nobile. Obiceiurile rele în mâncare şi băutură duc la greşeli în gândire şi acţiune. Satisfacerea poftelor întăreşte pornirile animalice şi le face să câştige stăpânire asupra puterilor mintale şi spirituale. …
Restul capitolului îl puteți asculta.
4. Cuptorul de foc
În acelaşi an, când Daniel şi tovarăşii lui au intrat în slujba împăratului Babilonului, au avut loc evenimente care au pus la o grea încercare integritatea acestor tineri evrei şi care au făcut ca, puterea şi credincioşia Dumnezeului lui Israel, să se descopere în faţa unui popor idolatru. …
Restul capitolului îl puteți asculta.
5. Daniel în groapa cu lei
Când Dariu se urcă pe tronul Babilonului, el procedă numaidecât la reorganizarea statului. El „a pus peste împărăţia sa o sută douăzeci de dregători”; „a pus în fruntea lor trei căpetenii, în numărul cărora era şi Daniel”. Daniel 6, 1-2. „Daniel însă întrecea pe toate aceste căpetenii şi pe dregători, pentru că în el era un duh înalt; şi împăratul se gândea să-l pună peste toată împărăţia” Demnitatea oferită lui Daniel a stârnit gelozia conducătorilor împărăţiei. Guvernatorii şi dregătorii au căutat să găsească vreun motiv de învinuire împotriva lui. „Dar nu au putu să găsească nimic, nici un lucru vrednic de mustrare, pentru că el era credincios şi nu se găsea nici o greşeală la el şi nici un lucru rău”. …
Restul capitolului îl puteți asculta.
6. Rugăciunea lui Daniel
Când timpul celor şaptezeci de ani de captivitate se apropia de încheiere, inima lui Daniel a început să fie foarte mult frământată de profeţiile lui Ieremia. El vedea că a sosit timpul, când Dumnezeu avea să dea poporului Său ales o altă cercare. Cu post, cu umilinţă şi rugăciune, el implora pe Dumnezeul cerului pentru Israel, prin aceste cuvinte: „Doamne Dumnezeule mare şi înfricoşat, Tu, care ţii legământul şi dai îndurare celor ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale! Noi am păcătuit, am săvârşit nelegiuire, am fost răi şi îndărătnici, ne-am abătut de la poruncile şi orânduirile Tale. N-am ascultat de robii Tăi, proorocii, care au vorbit în Numele Tău, împăraţilor noştri, căpeteniilor noastre, părinţilor noştri şi către tot poporul ţării” …
Restul capitolului îl puteți asculta.
7. Caracterul lui Ioan
Apostolul Ioan s-a deosebit dintre fraţii săi ca fiind „ucenicul pe care îl iubea Isus”. El nu era câtuşi de puţin fricos, slab sau şovăitor în caracter şi, totuşi, avea o dispoziţie amabilă şi o inimă caldă şi iubitoare. El părea a se bucura într-un sens deosebit de prietenia lui Hristos şi a primit multe dovezi despre încrederea şi iubirea Mântuitorului. El era unul dintre cei trei cărora le fusese îngăduit să fie martorii strălucirii lui Hristos pe Muntele schimbării la faţă, şi ai agoniei Sale din Ghetsemani; şi grijii lui Ioan a încredinţat Domnul pe mama Sa, în acele ultime ceasuri ale agoniei Sale pe cruce.
Restul capitolului îl puteți asculta.
8. Misiunea slujirii lui Ioan
Apostolul Ioan îşi petrecuse cei dintâi ani ai vieţii sale în mijlocul pescarilor simpli din Galileea. El nu a primit o educaţie şcolară; dar prin legătura lui cu Hristos, Marele Învăţător, el câştigă cea mai înaltă educaţie pe care o pot primi oamenii muritori. …
Restul capitolului îl puteți asculta.
9. Ioan în exil
Succesul minunat care a însoţit predicarea Evangheliei dusă de apostoli şi conlucrătorii lor, a făcut ca ura vrăjmaşilor lui Hristos să crească şi mai mult. Ei făceau orice efort ca să împiedice progresul ei şi, în cele din urmă, au izbutit să ridice puterea împărăţiei romane împotriva creştinilor. O prigoană îngrozitoare s-a dezlănţuit, în care mulţi dintre urmaşii lui Hristos au fost ucişi. În acest timp apostolul Ioan era bătrân; dar stăruia să predice cu multă râvnă şi cu succes învăţătura lui Hristos. El dădea mărturie cu o putere, căreia vrăjmaşii săi nu-i puteau sta împotrivă şi care îmbărbăta foarte mult pe fraţii săi. …
Restul capitolului îl puteți asculta.
10. Caracterul creștin
Caracterul creştinului se arată prin viaţa sa zilnică. Hristos zice: „Orice pom bun aduce roade bune; dar orice pom rău aduce roade rele” Matei 7, 17. Mântuitorul Se aseamănă cu o viţă ale cărei ramuri sunt urmaşii Săi. El spune lămurit că toţi cei ce vor să fie ucenicii Săi trebuie să aducă roade; şi apoi arată cum ei pot deveni mlădiţe roditoare. „Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce roadă, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa, nici voi nu puteţi aduce roadă dacă nu rămâneţi în Mine”. …
Restul capitolului îl puteți asculta.
11. Privilegiul creștinului
Mulţi dintre cei ce năzuiesc cu sinceritate după sfinţirea inimii şi curăţia vieţii par încurcaţi şi descurajaţi. Ei privesc fără încetare la ei înşişi şi se tânguiesc pentru lipsa lor de credinţă; şi pentru că n-au credinţă ei simt că nu pot cere binecuvântarea lui Dumnezeu. Aceste persoane socotesc în chip greşit credinţa ca fiind una cu sentimentul. Ei trec cu vederea simplitatea credinţei adevărate şi aduc astfel un mare întuneric asupra sufletelor lor. Ei trebuie să-şi abată cugetul de la ei înşişi, să cugete la mila şi bunătatea lui Dumnezeu şi să-şi repete făgăduinţele Sale; apoi să creadă sincer că El îşi va împlini Cuvântul. Noi nu trebuie să ne sprijinim pe credinţa noastră, ci pe făgăduinţele lui Dumnezeu. Dacă regretăm călcările Legii Sale, săvârşite în trecut şi ne hotărâm să-i dăm ascultare pe viitor, atunci să credem că Dumnezeu ne primeşte şi ne iartă păcatele pentru Numele lui Hristos. …
Restul capitolului îl puteți asculta.
SFINȚIREA VIEȚII | Ellen G. White