HRISTOS LUMINA LUMII | de Ellen G.White

   Cartea care alături de Biblie are menirea de a-L aduce aproape de inima noastră pe Mântuitorul Isus Hristos, este clasicul devoţional şi comentariu al Evagheliilor, Hristos,Lumina lumii. Această carte deja s-a dovedit a fi o sursa de inspiraţie şi lumină pentru cititorii din întreaga lume, fiind tradusă în peste 60 de limbi şi răspândită în milioane de exemplare. Tema care domină sutele de pagini ale acestei cărţi este cunoaşterea lui Dumnezeu; persoana prin care Dumnezeu ni se descoperă este Isus Hristos, iar „a-L cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a-L iubi” (HLL p. 15). Găsim în această carte biografia lui Isus Hristos, cel mai mare lider spiritual al omeniri, Omul Model, Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii. Cartea prezintă viaţa lui Hristos ce cuprinde întreaga eternitate, din veşnicie în veşnicie, în contextul marii lupte dintre bine şi rău, dintre Hristos şi Satana.

   Cartea nu prezintă doar scenele din viaţa lui Isus în cele mai mici detalii, ci ne şi ajută să ne familiarizăm cu ele atât de mult, încât parcă suntem prezenti împreună cu toţi martorii oculari, şi explică semnificaţia spirituală profundă a acestora. Spiritualitatea pe care o cuprinde este tocmai nevoia profundă a sufletelor noastre. Frumuseţea ei literară, limbajul îngrijit şi stilul provin tocmai din preocuparea pe care a avut-o autoarea cărţii, Ellen White, pentru acest subiect. Era tema ei preferată, aşa cum mărturiseşte în cartea Solii alese (p. 97): „Singura mea tema, atât la amvon, cât şi în particular, în vorbire şi în scrieri, este viaţa lui Hristos”. Acesta este principalul motiv pentru care povesteşte despre Isus Hristos într-un mod atât de viu şi familial. Este considerată de mulţi o adevărată capodoperă literară şi spirituală. Acesta este scopul pentru care suntem chemaţi să citim sau să recitim această carte.

Planul cărții:
    I. PRIVIRE GENERALĂ – Cap. 1-3
   II. PRIMII PAȘI – Cap. 4-9
  III. CEL UNS – Cap. 10-22
  IV. ZILE DE FĂGĂDUINȚĂ – Cap. 23-39
   V. IVIREA UMBRELOR – Cap. 40-48
  VI. CEL LEPĂDAT – Cap. 49-59
 VII. APROAPE DE SFÂRȘIT – Cap. 60-73
VIII. CEL RASTIGNIT – Cap. 74-79
  IX. LA TRONUL TATĂLUI – Cap. 80-87

Vă dorim audiție plăcută și binecuvântarea Domnului!

 

Prefață

 

 

Partea I – PRIVIRE GENERALĂ

 

1. „Dumnezeu cu noi”

„Îi vor pune numele Emanuel … Dumnezeu cu noi.” „Lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu” se vede „pe faţa lui Isus Hristos”. Din zilele veşniciei, Domnul Isus Hristos era una cu Tatăl; El era „chipul lui Dumnezeu”, chipul măreţiei şi maiestăţii Sale, „strălucirea slavei Lui”. şi tocmai pentru a manifesta această slavă a venit El în lumea noastră. Pe acest pământ întunecat de păcat, El a venit să descopere lumina iubirii lui Dumnezeu, pentru a fi „Dumnezeu cu noi”. De aceea, despre El s-a profetizat că „Îi vor pune numele Emanuel”. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

2. Poporul ales

Timp de peste o mie de ani, poporul iudeu aşteptase venirea Mântuitorului. De acest eveniment iudeii îşi legaseră speranţele lor cele mai strălucite. În cântec şi profeţie, în slujba templului şi în rugăciunea de acasă, ei aşezaseră Numele Lui. şi cu toate acestea, la venirea Sa, ei nu L-au cunoscut. Preaiubitul cerului era pentru ei „ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire” şi n-au văzut în El frumuseţea pentru care să-L dorească. „A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.” …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

3. „Împlinirea vremii”

Venirea Mântuitorului a fost prevestită în Eden. Când au auzit prima dată făgăduinţa, Adam şi Eva aşteptau să se împlinească în foarte scurt timp. Ei au primit cu mare bucurie pe primul lor născut, sperând că el putea fi Eliberatorul. Dar împlinirea făgăduinţei a întârziat. Cei care au primit-o pentru prima dată au murit fără să-i vadă împlinirea. Începând de la Enoh, făgăduinţa a fost repetată prin patriarhi şi profeţi, păstrând vie nădejdea arătării Sale; şi, cu toate acestea, El nu a venit. Profeţia lui Daniel descoperea timpul venirii Sale, dar nu toţi au interpretat corect solia. Veacurile au trecut unul după altul; glasurile proorocilor au tăcut. Mâna opresorului apăsa greu asupra lui Israel şi mulţi erau gata să zică: „Zilele se lungesc şi toate vedeniile rămân neîmplinite.” …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

Partea a II-a – PRIMII PAȘI

 

4. „Vi s-a născut un Mântuitor”

Împăratul slavei s-a umilit nespus pentru a îmbrăca natura omenească. Mediul pământesc în care a trăit era neprielnic şi respingător. Slava Sa a fost acoperită, pentru ca maiestatea înfăţişării Sale să nu devină un punct de atracţie. El a evitat orice strălucire exterioară. Bogăţiile, onoarea lumească şi mărirea omenească niciodată nu pot să salveze un suflet de la moarte; Isus a avut grijă ca nici o atracţie de natură pământească să nu-i determine pe oameni să se adune în jurul Său. Numai frumuseţea adevărului ceresc trebuia să-i atragă pe aceia care aveau să-L urmeze. Caracterul lui Mesia fusese prevestit cu mult timp înainte în profeţie şi El dorea ca oamenii să-L primească pe temeiul mărturiei Cuvântului lui Dumnezeu. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

5. Consacrarea

La aproximativ patruzeci de zile după naşterea lui Hristos, Iosif şi Maria L-au dus la Ierusalim, să-L înfăţişeze înaintea Domnului şi să aducă jertfă. Acest lucru era în conformitate cu legea iudaică şi, ca înlocuitor al omului, Hristos trebuia să Se conformeze în totul legii; El fusese deja supus ritualului circumciziunii, ca o asigurare că Se va supune legii. {HLL 50.1}
Ca jertfă din partea mamei, legea cerea un miel de un an ca ardere de tot şi un porumbel tânăr sau o turturea ca jertfă pentru păcat. Dar legea prevedea că, dacă erau prea săraci ca să aducă un miel, părinţii puteau aduce o pereche de turturele sau doi pui de porumbel, unul pentru arderea de tot, iar celălalt ca jertfă pentru păcat. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

6. „I-am văzut steaua”

„După ce s-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim şi au întrebat: «Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui».”
Aceşti înţelepţi din Răsărit erau filozofi. Ei aparţineau unei clase mari şi influente, care cuprindea oameni de viţă nobilă şi care deţinea mare parte din bogăţia şi ştiinţa naţiunii lor. Printre aceştia, erau mulţi care îi înşelau pe cei creduli. Alţii însă, care erau sinceri, studiau descoperirile lui Dumnezeu din natură şi erau onoraţi pentru integritatea şi înţelepciunea lor. Un astfel de caracter aveau şi înţelepţii care au venit la Isus. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

7. Ca un prunc

Isus şi-a petrecut copilăria şi tinereţea într-un sătuleţ de munte. Nu exista loc pe pământ care nu ar fi fost onorat prin prezenţa Sa. Palatele regilor s-ar fi bucurat de privilegiul de a-L primi ca oaspete. Dar El a trecut pe lângă casele bogate, curţile împărăteşti şi vestitele lăcaşuri ale ştiinţei, ca să-şi stabilească locuinţa în modestul şi dispreţuitul Nazaret. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

8. Suirea la Ierusalim

Pentru iudei, vârsta de doisprezece ani marca linia de despărţire dintre copilărie şi tinereţe. La împlinirea acestei vârste, copilul evreu era numit fiu al legii şi de asemenea fiu al lui Dumnezeu. I se ofereau ocazii deosebite pentru instruirea sa în cele religioase şi se aştepta de la el să participe la sărbătorile şi ceremoniile sfinte. Potrivit cu acest obicei, Isus, în copilăria Sa, a făcut vizita de Paşte la Ierusalim. Ca toţi israeliţii devotaţi, Iosif şi Maria s-au dus în fiecare an să ia parte la praznicul Paştelor; şi când Isus a atins vârsta cerută, L-au luat şi pe El cu ei. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

9. Zile de luptă

Din primii ani ai vieţii, copilul iudeu era înconjurat de cerinţele rabinilor. Pentru fiecare faptă, până la cele mai neînsemnate amănunte ale vieţii, se prescriau reguli rigide. Sub conducerea învăţătorilor din sinagogă, tineretul era instruit în cunoaşterea regulilor nenumărate, pe care israeliţii credincioşi trebuiau să le păzească. Isus însă nu era interesat de lucrurile acestea. Chiar din copilărie, El a fost independent de legile rabinilor. El studia neîncetat Scripturile Vechiului Testament şi cuvintele „Aşa zice Domnul” erau totdeauna pe buzele Sale. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

Partea a III-a – CEL UNS

 

10. Glasul în pustie

Înainte-mergătorul lui Hristos s-a ridicat dintre credincioşii lui Israel, care de multă vreme aşteptau venirea lui Mesia. Bătrânul preot Zaharia şi soţia lui, Elisabeta, „erau amândoi neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu”; şi, prin viaţa lor liniştită şi sfântă, lumina credinţei strălucea ca o stea în mijlocul întunericului acelor vremuri rele. Acestei perechi evlavioase i se făgăduise un fiu, care trebuia să meargă „înaintea Domnului, pentru a pregăti căile Lui”. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

11. Botezul

Vestea despre proorocul din pustie şi despre solia sa minunată s-a răspândit în toată Galilea. Cuvintele acestea au ajuns la locuitorii din satele cele mai îndepărtate de prin munţi şi la pescarii de lângă mare şi în inimile acelea sincere şi deschise au găsit un ecou favorabil. În Nazaret, ele au fost duse şi în atelierul de tâmplărie, care fusese al lui Iosif, şi Cineva a recunoscut chemarea. Timpul Său venise. Lăsând munca de toate zilele, şi-a luat rămas-bun de la mama Lui şi a pornit împreună cu semenii Săi, care se duceau cu grămada la Iordan. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

12. Ispitirea lui Isus

„Isus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustie.” Cuvintele lui Marcu au un înţeles mai adânc. El spune: „Îndată după aceea Duhul a mânat pe Isus în pustie, unde a stat patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Acolo stătea împreună cu fiarele sălbatice”. „N-a mâncat nimic în zilele acelea.” 
Când a fost dus în pustie pentru a fi ispitit, Isus a fost mânat de Duhul lui Dumnezeu. El nu a chemat ispita. S-a dus în pustie ca să fie singur şi să mediteze asupra misiunii şi lucrării Sale. Prin post şi rugăciune, El avea să-şi întărească sufletul pentru cărarea însângerată pe care trebuia să meargă. Dar Satana ştia că Isus S-a dus în pustie şi a socotit că acela era timpul cel mai potrivit pentru a se apropia de El. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

13. Biruința

„Atunci diavolul l-a dus în Sfânta Cetate, L-a pus pe streaşina templului şi I-a zis: «Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris:
El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta;
Și ei Te vor lua pe mâini,
Ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.»” 
Satana credea că acum dă lupta cu Isus pe terenul Lui. Însuşi vrăjmaşul acesta înverşunat folosea cuvinte care porneau din gura lui Dumnezeu. El încă se mai arăta ca un înger de lumină şi dădea de înţeles că are cunoştinţe din Scriptură şi că înţelege valoarea celor scrise. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

14. „Noi am găsit pe Mesia”

Ioan Botezătorul predica şi boteza la Betabara, dincolo de Iordan. Nu departe de locul acesta, Dumnezeu oprise pe vremuri apele râului până a trecut Israel. Tot în apropiere fusese dărâmată cetatea Ierihon de oştile cereşti. Amintirea acestor evenimente era acum împrospătată şi făcea ca solia lui Ioan Botezătorul să prezinte un interes deosebit. Oare Acela, care în timpurile de demult făcuse atâtea minuni, nu Îşi va arăta din nou puterea pentru eliberarea lui Israel? Astfel de gânduri frământau inima oamenilor care zilnic se îngrămădeau pe malurile Iordanului. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

15. La nunta din Cana

Isus nu şi-a început lucrarea săvârşind vreo faptă deosebită în faţa Sinedriului din Ierusalim. La o întâlnire familială dintr-un mic sat galilean, puterea Lui s-a manifestat pentru a contribui la bucuria unei sărbători de nuntă. În felul acesta, şi-a arătat iubirea faţă de oameni şi dorinţa de a lucra pentru fericirea lor. În pustia ispitei, El băuse un pahar de durere. După aceea, a venit să le dea oamenilor un pahar de fericire, ca, prin binecuvântarea Lui, să sfinţească relaţiile din viaţa oamenilor. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

16. În templul Său

„După aceea, s-a coborât la Capernaum împreună cu mama, fraţii şi ucenicii Lui; şi acolo n-au rămas multe zile. Paştele iudeilor era aproape, şi Isus S-a suit la Ierusalim.” 
În timpul acestei călătorii, Isus S-a alăturat uneia dintre marile cete care mergeau spre capitală. El nu făcuse încă publică misiunea Sa şi S-a amestecat printre oameni fără a fi observat. La aceste ocazii, venirea lui Mesia, căruia lucrarea lui Ioan Botezătorul îi dăduse atâta însemnătate, era adesea subiect de discuţie. Se vorbea despre nădejdea măreţiei naţionale cu un entuziasm înflăcărat. Isus ştia că această nădejde avea să fie dezamăgită, deoarece era întemeiată pe o interpretare greşită a Scripturilor. Cu toată seriozitatea, El lămurea profeţiile şi căuta să-i facă pe oameni să cerceteze mai de aproape Cuvântul lui Dumnezeu. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

17. Nicodim

Nicodim avea o poziţie înaltă şi de mare răspundere în naţiunea iudeilor. Educaţia lui fusese dintre cele mai alese, avea talente puţin obişnuite şi era un membru onorat al consiliului naţional. Împreună cu alţii, el fusese mişcat de învăţătura lui Isus. Cu toate că era bogat, învăţat şi onorat, fusese atras în mod neînţeles de umilul Nazarinean. Învăţăturile pornite de pe buzele Mântuitorului îl impresionaseră foarte mult şi dorea să cunoască mai mult din aceste adevăruri minunate.

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

18. „Trebuie ca El să crească”

Pentru o vreme, influenţa lui Ioan Botezătorul asupra naţiunii a fost mai mare decât a conducătorilor, preoţilor şi prinţilor. Dacă ar fi declarat că el este Mesia şi ar fi pornit o răscoală împotriva Romei, preoţii şi poporul s-ar fi adunat în mare număr sub stindardul lui. Satana pregătise pentru Ioan Botezătorul felurite onoruri, care fac apel la ambiţia cuceritorilor. Cu toată dovada puterii pe care o avea, el a refuzat necontenit oferta aceasta strălucită. Atenţia care fusese aţintită asupra lui o îndreptase către un Altul. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

19. La fântana lui Iacov

În drum spre Galilea, Isus a trecut prin Samaria. La timpul prânzului, a ajuns în frumoasa vale a Sihemului. La intrarea acestei văi se afla fântâna lui Iacov. Obosit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână, în timp ce ucenicii Săi s-au dus să cumpere de mâncare. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

20. Numai dacă vedeți semne și minuni

Galileenii care s-au întors de la sărbătoarea Paştelor au adus vestea despre lucrările minunate săvârşite de Isus. Cele spuse de conducătorii de la Ierusalim despre faptele Lui Îi deschideau calea în Galilea. Mulţi deplângeau abuzurile de la templu, lăcomia şi aroganţa preoţilor. Ei sperau că Omul acesta, care-i alungase pe conducători, ar putea fi Eliberatorul mult aşteptat. Veştile sosite păreau să confirme aşteptările lor atât de strălucite. Se spunea că profetul ar fi declarat că El este Mesia. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

21. Betesda și Sinedriul

„În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este o scăldătoare numită în evreieşte Betesda, care are cinci pridvoare. În pridvoarele acestea zăceau o mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, care aşteptau mişcarea apei.” 
Din când în când, apele scăldătorii erau agitate şi se credea că lucrul acesta era rezultatul unei puteri supranaturale şi că oricine ar fi coborât primul în apă după tulburarea ei se făcea sănătos, orice boală ar fi avut. Sute de suferinzi mergeau acolo, dar, când se tulbura apa, gloata era aşa de mare, încât în goana lor călcau în picioare bărbaţi, femei şi copii mai slabi ca ei. Mulţi nu puteau să ajungă până la marginea scăldătorii. Mulţi dintre cei ce ajungeau până acolo mureau alături de ea. Pe locul acela se ridicaseră adăposturi, ca bolnavii să fie apăraţi de arşiţa zilei şi de răcoarea nopţii. Unii îşi petreceau noaptea în pridvoarele acestea şi în fiecare zi se târau până la marginea scăldătorii, cu speranţa zadarnică de vindecare. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

22. Închiderea și moartea lui Ioan Botezătorul

Ioan Botezătorul fusese cel dintâi care a vestit Împărăţia lui Hristos şi a fost, de asemenea, şi cel dintâi la suferinţă. Acum, prin zidurile unei celule de închisoare, era despărţit de aerul liber al pustiei şi de mulţimea de oameni care ascultaseră cuvintele lui. El a ajuns prizonier în fortăreaţa lui Irod Antipa. Ioan săvârşise o mare parte a lucrării sale în partea de răsărit a Iordanului, care era în stăpânirea lui Antipa. Însuşi Irod ascultase predica lui Ioan Botezătorul. Regele desfrânat tremurase la auzul chemării la pocăinţă. „Irod se temea de Ioan fiindcă îl ştia om neprihănit şi sfânt; şi, când îl auzea, de multe ori sta în cumpănă neştiind ce să facă şi-l asculta cu plăcere.” Ioan s-a purtat în mod credincios faţă de el, acuzându-l de nelegiuita legătură pe care o încheiase cu Irodiada, soţia fratelui său. O vreme, Irod căutase cumva să sfărâme lanţul plăcerilor care-l lega; dar Irodiada îl cuprindea şi mai mult în plasa vicleniei ei şi s-a răzbunat pe Ioan, făcându-l pe Irod să-l arunce în închisoare. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

Partea a IV-a – ZILE DE FĂGĂDUINȚĂ

 

23. Împărăția lui Dumnezeu este aproape

„Isus a venit în Galilea şi propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: «S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu, este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.».” (Marcu 1, 14.15.)
Venirea lui Mesia se vestise mai întâi în Iudea. În Templul din Ierusalim, naşterea înainte-mergătorului îi fusese prevestită lui Zaharia, pe când slujea în faţa altarului. Pe dealurile Betleemului, îngerii au vestit naşterea lui Isus. La Ierusalim, magii au venit să-L caute. În templu, Ana şi Simeon au mărturisit despre dumnezeirea Lui. „Ierusalimul şi toată Iudea” ascultaseră predicarea lui Ioan Botezătorul, iar delegaţia trimisă de Sinedriu împreună cu toată mulţimea auziseră mărturia lui despre Isus. În Iudea, Hristos îi primise pe cei dintâi ucenici ai Săi. Aici petrecuse El o mare parte din timp, la începutul lucrării Sale. Străfulgerarea dumnezeirii Sale la curăţirea templului, minunile Sale de vindecare şi învăţăturile pline de adevăr dumnezeiesc ce porneau de pe buzele Sale, toate proclamau ceea ce declarase El în faţa Sinedriului, după vindecarea săvârşită la Betesda, că era Fiul Celui Veşnic. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

24. „Nu este El fiul tâmplarului?”

Asupra zilelor strălucite ale lucrării lui Hristos în Galilea a coborât o umbră. Oamenii din Nazaret L-au lepădat. „Nu este El fiul tâmplarului?” ziceau ei.
În timpul copilăriei şi tinereţii Sale, Isus a luat parte la serviciul de cult împreună cu fraţii Săi, în sinagoga din Nazaret. De când Îşi începuse lucrarea, nu mai fusese printre ei, dar ei nu erau în necunoştinţă cu privire la ce se întâmplase cu El. Când S-a arătat din nou printre ei, interesul şi aşteptările lor au fost stârnite până la încordare. Erau acolo feţele cunoscute ale acelora pe care îi cunoscuse din copilărie. Erau acolo mama Lui, fraţii şi surorile Lui şi toţi ochii s-au îndreptat spre El, când a intrat în sinagogă în ziua Sabatului şi a luat loc între credincioşi.

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

25. Chemarea la mare

Se lumina de ziuă deasupra Mării Galileii. Ucenicii, obosiţi de o noapte de muncă neroditoare, încă se mai aflau în corăbiile lor, pe lac. Isus venise să petreacă o oră de linişte lângă apă. Spera ca în zorii zilei să poată găsi puţină odihnă, departe de mulţimea care Îl urma zi după zi. Dar n-a trecut mult şi oamenii au început să se adune în jurul Lui. Numărul lor a crescut cu repeziciune, astfel încât El era asaltat din toate părţile. Între timp, ucenicii au sosit la ţărm. Pentru a scăpa de îmbulzeala mulţimii, Isus S-a urcat în corabia lui Petru şi i-a spus să o îndepărteze puţin de mal. De aici, Isus putea să fie mai bine văzut şi auzit de toţi şi, din barcă, a început să înveţe mulţimea adunată la ţărm. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

26. La Capernaum

În intervalele dintre călătoriile sale în diferite locuri, Isus a locuit în cetatea Capernaum şi astfel a ajuns să fie denumită „cetatea Sa”. Era aşezată pe ţărmul Mării Galileii, aproape de hotarul frumoasei câmpii a Ghenezaretului.
Depresiunea adâncă a lacului asigura acestei câmpii, care se întindea de la ţărmurile lui, climatul minunat de sud. Pe vremea lui Hristos, creşteau aici palmieri şi măslini, erau multe livezi şi vii, lanuri roditoare şi flori deosebit de frumoase, toate fiind udate de pâraiele care ţâşneau din stânci. ţărmurile lacului şi dealurile care îl înconjurau la o mică depărtare erau presărate cu târguri şi sate. Faţa lacului era străbătută de multe corăbii de pescari. Pretutindeni se vedea agitaţia unei vieţi active şi aglomerate. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

27. „Poți să mă curățești”

Dintre toate bolile cunoscute în Orient, lepra era cea mai de temut. Caracterul ei incurabil şi contagios şi efectul grozav pe care-l avea asupra victimelor îi umpleau de groază chiar şi pe cei mai curajoşi oameni. Printre iudei, ea era socotită ca o pedeapsă pentru păcate. şi din cauza aceasta era numită „bătaia”, „degetul lui Dumnezeu”. Pătrunzând adânc, fiind cu neputinţă de vindecat şi provocând moartea, era privită ca un simbol al păcatului. Prin legea ceremonială, leprosul era declarat necurat. Ca şi când ar fi murit deja, el era îndepărtat din locuinţele omeneşti. Tot ce atingea el era necurat. Aerul era contaminat prin respiraţia lui. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

28. Levi-Matei

Dintre toţi slujbaşii romani ai Palestinei, cei mai nesuferiţi erau vameşii. Faptul că birurile erau impuse de o putere străină era totdeauna o iritare pentru iudei, deoarece le amintea despre pierderea independenţei lor. Afară de aceasta, cei care adunau birurile nu se mulţumeau să fie numai agenţi ai opresiunii romane; ei căutau ca prin înşelăciune să se îmbogăţească în dauna oamenilor. Un iudeu care primea această slujbă de la romani era privit ca unul care a trădat onoarea neamului său. El era dispreţuit ca un apostaziat şi aşezat pe cea mai de jos treaptă a societăţii. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

29. Sabatul

Sabatul a fost sfinţit la creaţiune. Fiind rânduit pentru om, originea sa este timpul acela când „stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie, şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie.” (Iov 38, 7.) Pacea odihnea asupra lumii, deoarece pământul era în armonie cu cerul. „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune” şi El S-a odihnit în bucuria lucrării Sale încheiate. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

30. Alegerea celor doisprezece

„În urmă, Isus s-a suit pe munte; a chemat la El pe cine a vrut şi ei au venit la El. A rânduit dintre ei doisprezece, ca să-i aibă cu Sine şi să-i trimită să propovăduiască.” 
Chemarea celor doisprezece la apostolat şi Predica de pe Munte au avut loc la adăpostul copacilor, pe o colină a muntelui, nu departe de Marea Galileii. Câmpurile şi dealurile erau locurile preferate ale lui Isus şi mare parte din învăţătura Lui a fost dată sub cerul liber, mai mult decât în templu sau în sinagogi. Nici o sinagogă n-ar fi putut cuprinde mulţimea de oameni care-L urma; dar nu numai pentru motivul acesta a ales El să-i înveţe pe oameni în câmpii şi în crânguri. Lui Isus Îi plăceau scenele din natură. Pentru El, fiecare loc retras şi liniştit era un templu sfânt. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

31. Predica de pe munte

Rareori i-a adunat Isus numai pe ucenici pentru a primi cuvintele Sale. El nu i-a ales ca ascultători numai pe aceia care cunoşteau calea vieţii. Lucrarea Lui era de a ajunge la mulţimile care zăceau în ignoranţă şi rătăcire. El împărţea învăţăturile Sale pline de adevăr acolo unde puteau ajunge la minţile întunecate. El Însuşi, care era Adevărul, stătea cu coapsele încinse şi cu braţele mereu întinse pentru a binecuvânta şi, prin cuvinte de avertizare, de îndemn şi de încurajare, căuta să-i înalţe pe toţi cei care veneau la El. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

32. Sutașul

Hristos îi spusese slujbaşului împărătesc căruia îi vindecase fiul: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu nici un chip nu credeţi!” (Ioan 4, 48.) El era întristat de faptul că însuşi poporul Său cerea semne exterioare despre mesianitatea Sa. În repetate rânduri Se mirase de necredinţa lor. Dar S-a mirat şi de credinţa sutaşului care a venit la El. Sutaşul n-a pus la îndoială puterea Mântuitorului. Nici n-a cerut măcar ca El să vină în persoană să săvârşească minunea. „Zi numai un cuvânt”, a zis el, „şi robul meu va fi tămăduit.” …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

33. Cine sunt frații Mei?

Fiii lui Iosif erau departe de a simpatiza pe Isus şi lucrarea Lui. Veştile care ajungeau la ei cu privire la viaţa şi lucrarea Lui îi umpleau de uimire şi nelinişte. Au auzit că petrecea nopţi întregi în rugăciune, că în timpul zilei era înconjurat de mari mulţimi de oameni şi că nu-şi lua prea mult timp pentru masă. Prietenii Lui gândeau că El Se oboseşte prea mult datorită muncii neîncetate; nu înţelegeau atitudinea Lui faţă de farisei, iar unii se temeau că I s-a tulburat raţiunea. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

34. Invitația

„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.”
Aceste cuvinte de mângâiere au fost adresate mulţimii care Îl urma pe Isus. Mântuitorul spusese că numai prin El oamenii pot ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu. El vorbise despre ucenicii Săi ca despre nişte oameni cărora li se dăduse cunoştinţa lucrurilor cereşti. Dar n-a lăsat pe nimeni să se simtă îndepărtat de grija şi de iubirea Lui. Toţi cei obosiţi şi împovăraţi pot să vină la El. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

35. Taci, fii liniștită

Fusese o zi plină de evenimente în viaţa lui Isus. Lângă lacul Galileii, El rostise primele Sale parabole, explicându-le oamenilor din nou, prin ilustraţii uşor de înţeles, natura Împărăţiei Sale şi felul în care ea avea să fie întemeiată. El a asemănat lucrarea Sa cu cea a semănătorului, dezvoltarea Împărăţiei Sale cu creşterea seminţei de muştar şi cu efectul aluatului în măsura de făină. Marea despărţire finală a celor neprihăniţi de cei nelegiuiţi fusese ilustrată prin parabola cu grâul şi neghina şi prin pilda cu năvodul. Valoarea nemărginită a adevărurilor vestite de El fusese ilustrată prin comoara ascunsă şi mărgăritarul de mare preţ, iar în parabola cu stăpânul casei, îi învăţase pe ucenici cum să lucreze ca reprezentanţi ai Săi. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

36. Atingerea credinței

Revenind de la Gherghesa pe ţărmul apusean, Isus a găsit acolo o mulţime de oameni, care L-au primit şi L-au salutat cu bucurie. El a rămas pe ţărm câtva timp, învăţând şi vindecând, apoi S-a îndreptat spre casa lui Levi-Matei, pentru a lua masa împreună cu vameşii. Aici L-a găsit Iair, mai marele sinagogii. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

37. Cei dintâi evangheliști

Apostolii erau membri ai familiei lui Isus, care L-au însoţit în călătoriile Lui pe jos prin Galilea. Ei au fost părtaşi împreună cu El la munca şi greutăţile ce au venit peste ei. Au ascultat cuvântările Lui, au umblat şi au vorbit cu Fiul lui Dumnezeu şi din instruirea Lui zilnică au învăţat cum să lucreze pentru înălţarea neamului omenesc. În timp ce Isus slujea mulţimii de oameni care se adunase în jurul Lui, ucenicii Săi se aflau între cei de faţă, doritori să împlinească cererile Lui şi să-I uşureze munca. Ei dădeau ajutor la aranjarea oamenilor, îi aduceau pe cei bolnavi la Mântuitorul şi contribuiau la mângâierea tuturor. Ei îi căutau pe ascultătorii interesaţi, le explicau Scripturile şi lucrau pentru binele lor spiritual pe diferite căi. Îi învăţau pe alţii tot ce aflaseră de la Isus şi în fiecare zi câştigau o experienţă mai bogată. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

38. Veniți să vă odihniți

Revenind din călătoria misionară, „apostolii s-au adunat la Isus şi I-au spus tot ce făcuseră şi tot ce învăţaseră pe oameni. Isus le-a zis: «Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin». Căci erau mulţi care veneau şi se duceau şi ei n-aveau vreme nici să mănânce”.
Ucenicii au venit la Isus şi I-au spus tot. Legătura strânsă pe care o aveau cu El i-a încurajat să aducă în faţa Lui experienţele lor favorabile şi nefavorabile, bucuria de a vedea rezultatele aduse de lucrarea lor, precum şi întristarea pentru greşelile săvârşite, pentru înfrângerile şi pentru slăbiciunile lor. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

39. „Dați-le voi să mănânce”

Hristos se retrăsese cu ucenicii Săi într-un loc liniştit, dar această ocazie rară de linişte a fost curând întreruptă. Ucenicii credeau că s-au retras într-un loc unde nu vor fi tulburaţi; dar, îndată ce mulţimea a simţit lipsa Învăţătorului, a întrebat: „Unde este?” Câţiva observaseră direcţia în care plecase Isus cu ucenicii. Mulţi au plecat pe uscat, pe când alţii au plecat după ei cu corabia. Paştele era aproape şi, din locuri apropiate sau depărtate, grupe de pelerini în drumul lor către Ierusalim se adunau să-L vadă pe Isus. Au mai venit pe lângă ei şi alţii, până când s-au adunat la un loc cinci mii de bărbaţi, în afară de femei şi copii. Înainte ca Isus să ajungă la ţărm, o mare mulţime Îl aştepta. Dar El a coborât fără să fie observat şi a rămas câtva timp la o parte cu ucenicii Lui. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

Partea a V-a – IVIREA UMBRELOR

 

40. O noapte pe lac

Șezând pe câmpia înverzită, în amurgul serii de primăvară, oamenii au mâncat din hrana pe care le-o dăduse Hristos. Cuvintele pe care le auziseră în ziua aceea ajunseseră la ei ca un glas al lui Dumnezeu. Numai puterea divină putea să îndeplinească lucrările de vindecare la care ei fuseseră martori. Dar minunea cu pâinile i-a mişcat pe toţi oamenii din această mare mulţime. Toţi fuseseră părtaşi la binecuvântările ei. În zilele lui Moise, Dumnezeu hrănise pe Israel cu mană în pustie; dar cine era Cel care-i hrănise în ziua aceea, dacă nu Mesia despre care proorocise Moise? Nici o putere omenească n-ar fi putut crea din cinci pâini de orz şi din doi peştişori atâta hrană pentru a sătura mii de oameni înfometaţi. şi au spus unul către altul: „Cu adevărat, acesta este proorocul cel aşteptat în lume”. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

41. Criza din Galilea

Când le-a interzis oamenilor să-L proclame împărat, Isus ştia că ajunsese la un punct hotărâtor din viaţa Sa. Mulţimea, care astăzi voia să-L înalţe pe tron, mâine avea să-I întoarcă spatele. Dezamăgiţi de nesatisfacerea ambiţiei lor egoiste, ei urmau să schimbe iubirea în ură şi laudele în blesteme. Dar, cu toate că ştia lucrurile acestea, El n-a luat nici o măsură pentru a evita criza. De la început, El nu susţinuse nici o nădejde a urmaşilor Săi pentru răsplătiri pământeşti. Unuia, care venise cu dorinţa de a deveni ucenicul Său, El i-a zis: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-şi odihni capul.” (Matei 8, 20.) Dacă oamenii ar fi putut să aibă şi lumea împreună cu Hristos, mulţimile I s-ar fi supus; dar El nu putea să primească o astfel de slujire. Dintre aceia care acum se aflau în jurul Lui, mulţi erau atraşi de nădejdea unei împărăţii pământeşti. Ei nu trebuiau să rămână înşelaţi în aşteptările lor. Învăţătura spirituală profundă din minunea cu pâinile nu fusese înţeleasă. Trebuia să fie acum explicată. şi această nouă descoperire să aducă după sine o încercare mai mare. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

42. Tradiția

Sperând să-l vadă pe Isus la Paşte, cărturarii şi fariseii Îi pregătiseră o cursă. Dar, ştiind lucrul acesta, Isus a lipsit de la această adunare. „Atunci nişte farisei şi nişte cărturari din Ierusalim au venit la Isus.” Fiindcă n-a mers El la ei, au venit ei la El. Câtva timp, păruse că galileenii L-ar primi pe Isus ca Mesia şi că puterea autorităţilor religioase în ţinutul acela ar fi sfărâmată. Misiunea celor doisprezece a arătat însă întinderea lucrării lui Isus şi i-a adus pe ucenici în conflict direct cu rabinii, provocând din nou gelozia mai marilor din Ierusalim. Iscoadele trimise la Capernaum, la începutul lucrării Lui, care încercaseră să-L acuze de călcarea Sabatului, fuseseră puse în încurcătură, iar rabinii erau hotărâţi să-şi înfăptuiască planul. De astă dată, a fost trimisă o nouă delegaţie, să-I urmărească mişcările şi să găsească vreo acuzaţie împotriva Lui. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

43. Barierele sfărâmate

După întâlnirea cu fariseii, Isus S-a retras din Capernaum şi, străbătând Galilea, a mers către ţinutul muntos de la hotarele Feniciei. Privind spre apus, putea să vadă, pe câmpia de la poale, oraşele vechi, Tirul şi Sidonul, cu templele lor păgâneşti, palatele lor măreţe, târgurile şi porturile pline de corăbii. În depărtare, se întindea faţa albastră şi nemărginită a Mediteranei, peste care trimişii Evangheliei aveau să ducă vestea cea bună până la centrele marelui imperiu universal. Dar încă nu venise timpul. Lucrarea care-I stătea înainte avea să-i pregătească pe ucenici pentru misiunea lor. Venind în această regiune, El spera să găsească locul liniştit şi retras pe care nu-l aflase în Betsaida. Dar nu numai acesta era scopul pentru care pornise în această călătorie. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

44. Adevăratul semn

„Isus a părăsit ţinutul tirului şi a venit iarăşi prin Sidon la Marea Galileii, trecând prin ţinutul Decapole.” (Marcu 7, 31.)
În ţinutul Decapole, fuseseră vindecaţi cei doi demonizaţi din Gherghesa. În locul acesta, oamenii, alarmaţi de pierderea porcilor, stăruiseră pe lângă Isus să plece din mijlocul lor. Dar ei auziseră între timp cuvintele solilor lăsaţi de El în urmă şi se născuse în ei dorinţa de a-L vedea. Când a venit din nou în ţinutul acela, oamenii s-au adunat în jurul Lui şi I-au adus un om surd, care vorbea anevoie. Isus nu l-a vindecat pe om aşa cum avea obiceiul, numai prin cuvânt. Luându-l la o parte din mulţime, a pus degetele în urechile lui şi i-a atins limba; privind spre cer, El a suspinat, gândindu-Se la urechile care nu voiau să se deschidă înaintea adevărului şi la limbile care refuzaseră să-L recunoască pe Mântuitorul. La cuvântul „Deschide-te!”, omul a putut din nou să vorbească şi, neţinând seamă de porunca de a nu spune nimănui, a povestit pretutindeni istoria vindecării lui. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

45. Umbrele crucii

Lucrarea lui Hristos pe pământ înainta cu grabă către sfârşit. În faţa Lui, se conturau în mod viu scenele către care se îndreptau paşii Săi. Încă înainte de a lua asupră-şi natura omenească, El a văzut în întregime drumul pe care trebuia să meargă pentru a mântui ce era pierdut. Fiecare durere care-I sfâşia inima, fiecare insultă aruncată asupra capului Său, fiecare lipsă pe care era chemat să o îndure fuseseră descoperite în faţa Lui, înainte de a lăsa coroana şi haina împărătească şi a Se coborî de pe tron pentru a îmbrăca dumnezeirea cu natura omenească. Drumul de la staul până la Golgota fusese descoperit înaintea ochilor Săi. Cunoştea groaza care avea să vină asupra Lui. ştia totul şi, cu toate acestea, a zis: „Iată-Mă că vin — în sulul cărţii este scris despre Mine — vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! şi Legea Ta este în fundul inimii Mele.” …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

46. Schimbarea la față

Se apropia seara, când Isus a chemat la Sine pe trei dintre ucenici, pe Petru, Iacov şi Ioan, şi i-a condus peste câmpii şi în sus, pe o potecă aspră, pe o coastă singuratică de munte. Mântuitorul şi ucenicii petrecuseră ziua călătorind şi învăţând, de aceea urcuşul muntelui le sporea oboseala. Hristos despovărase mintea şi corpul multor suferinzi; El făcuse să pătrundă vibraţia vieţii în fiinţa lor slăbită, dar şi El era împovărat de natura omenească şi, împreună cu ucenicii, era obosit din cauza urcuşului. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

47. Servire

Noaptea întreagă au petrecut-o pe munte; la răsăritul soarelui, Isus şi ucenicii au coborât în câmpie. Absorbiţi de gânduri, ucenicii erau înspăimântaţi şi tăcuţi. Nici Petru nu era în stare să spună vreun cuvânt. Bucuros ar fi zăbovit în locul cel sfânt, care fusese atins de lumina cerească şi unde Fiul lui Dumnezeu Îşi descoperise slava; dar mai era o lucrare de făcut pentru oamenii care Îl căutau pe Isus încoace şi încolo. 
La piciorul muntelui se adunase un grup mare de oameni, aduşi acolo de ucenicii care rămăseseră în urmă, dar care ştiau unde Se dusese Isus. Când Mântuitorul S-a apropiat, le-a poruncit celor trei însoţitori să păstreze tăcerea cu privire la cele văzute, zicând: „Să nu spuneţi nimănui despre vedenia aceasta, până va învia Fiul omului din morţi”. Descoperirea făcută ucenicilor trebuia să fie primită numai de inima lor şi să nu fie făcută cunoscută altora. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

48. „Cine este mai mare?”

Revenind la Capernaum, Isus n-a mers la locul cunoscut unde îi învăţase pe oameni, ci împreună cu ucenicii a căutat în linişte casa care trebuia să fie căminul Său trecător. În timpul rămânerii Sale în Galilea, ţinta Lui era să-i instruiască pe ucenici, mai degrabă decât să lucreze pentru mulţime. {HLL 432.1}
În călătoria prin Galilea, Hristos încercase din nou să pregătească mintea ucenicilor pentru evenimentul care Îi stătea înainte. El le-a spus că trebuie să Se urce la Ierusalim pentru a fi dat la moarte şi apoi să învie. şi a adăugat o avertizare ciudată şi solemnă: avea să fie trădat şi dat pe mâna vrăjmaşilor. Ucenicii n-au înţeles cuvintele Sale nici de astă dată. Deşi deasupra lor se abătuse umbra unei mari întristări, în inima lor se strecurase un spirit de rivalitate. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

Partea a VI-a – CEL LEPĂDAT

 

49. La sărbătoarea corturilor

De trei ori pe an, iudeii erau obligaţi să se adune la Ierusalim, pentru scopuri religioase. Învăluit în stâlpul de nor, Conducătorul nevăzut al lui Israel dăduse îndrumări cu privire la aceste adunări. În timpul robiei, ele n-au putut fi ţinute; dar, când a revenit în ţară, poporul a început să ţină din nou aceste sărbători. Era planul lui Dumnezeu ca aceste aniversări să-L readucă în mintea oamenilor. Dar, cu puţine excepţii, preoţii şi conducătorii naţiunii pierduseră din vedere lucrul acesta. Acela care rânduise aceste adunări naţionale şi care le lămurise însemnătatea era martor la pervertirea lor.

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

50. Printre curse

Tot timpul cât a stat la Ierusalim în cursul praznicului, Isus a fost pândit de iscoade. În fiecare zi căutau mijloace de a-L aduce la tăcere. Preoţii şi conducătorii căutau să-L prindă în cursă. Au făcut planul de a-L opri prin violenţă. Dar aceasta nu era totul. Doreau să-L umilească pe acest Învăţător galilean în faţa poporului. 
În prima zi a participării Sale la sărbătoare, conducătorii veniseră la El, întrebându-L cu ce putere învaţă. Doreau să întoarcă atenţia oamenilor de la El la problema dreptului Său de a învăţa şi, în acelaşi timp, la importanţa şi autoritatea lor.

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

51. „Lumina lumii”

„Isus le-a vorbit din nou şi a zis: «Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii».”
Când a spus aceste cuvinte, Isus Se afla în curtea templului, unde aveau loc slujbele de la Sărbătoarea Corturilor. În mijlocul acestei curţi se ridicau doi stâlpi înalţi, cu candelabre mari. După jertfa de seară, erau aprinse toate lămpile, care îşi răspândeau lumina asupra Ierusalimului. Ceremonia aceasta era în amintirea stâlpului de lumină care călăuzise pe Israel în pustie şi mai era privită ca vestind venirea lui Mesia. Seara, când se aprindeau lămpile, curtea era plină de voie bună. Oameni încărunţiţi, preoţii templului şi conducătorii poporului se uneau în dansuri festive, în sunetul muzicii instrumentelor şi cântărilor leviţilor.

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

52. Păstorul divin

„Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.” „Eu sunt Păstorul cel bun. Eu îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine, aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl şi cum cunosc Eu pe Tatăl; şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele.”
Isus a găsit iarăşi calea de a ajunge la mintea ascultătorilor Săi, folosind exemple care le erau cunoscute. El Se prezentase ca fiind lumina, izvorul vieţii şi al bucuriei pentru natură şi pentru oameni. Acum, într-un frumos tablou pastoral, ilustrează legătura Sa cu cei care cred în El. Nici un tablou nu era mai cunoscut pentru ascultătorii Săi decât acesta şi cuvintele lui Hristos i-au legat pentru totdeauna de Sine. De acum înainte, niciodată ucenicii nu puteau să vadă păstorii păscându-şi turmele fără să-şi amintească de învăţătura Mântuitorului. Ei urmau să-L vadă pe Hristos în fiecare păstor credincios. Iar ei aveau să se vadă în fiecare oaie neajutorată şi slabă.

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

53. Ultima călătorie din Galilea

Când se apropia încheierea lucrării Sale, Hristos a făcut o schimbare în felul Său de a lucra. Până aici, El căutase să evite agitaţia şi publicitatea. El refuzase omagiul oamenilor şi trecuse repede dintr-un loc în altul, atunci când entuziasmul poporului în favoarea Sa părea că trece dincolo de limita până la care putea să fie stăpânit. Deseori poruncise ca nimeni să nu spună că este Hristosul. 
În timpul Sărbătorii Corturilor, venise la Ierusalim repede şi pe neobservate. Când a fost îndemnat de fraţii Săi să Se prezinte în public ca Mesia, El le-a răspuns: „Timpul Meu încă n-a sosit.” (Ioan 7, 6.) A făcut drumul la Ierusalim pe neobservate şi a intrat în oraş neanunţat şi fără să fie onorat de mulţime. Dar nu tot aşa s-au petrecut lucrurile la ultima Sa călătorie. El părăsise Ierusalimul pentru câtva timp din cauza răutăţii preoţilor şi a rabinilor. Dar acum S-a hotărât să vină înapoi, călătorind cât se poate mai în văzul oamenilor, pe un drum mai lung şi anunţându-şi pretutindeni sosirea, cum nu făcuse niciodată mai înainte. Se îndrepta către scena jertfei celei mari şi atenţia oamenilor trebuia să fie aţintită asupra acestui act.

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

54. Samariteanul milos

În parabola despre samariteanul milos, Hristos ilustrează natura adevăratei religii. El arată că ea nu constă din sisteme, crezuri sau ritualuri, ci din îndeplinirea faptelor de iubire, din a face cât mai mult bine altora, dintr-o bunătate adevărată. 
În timp ce Hristos îi învăţa pe oameni, „un învăţător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus şi a zis: «Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?»” Cu atenţia încordată, mulţimea adunată aştepta răspunsul. Preoţii şi rabinii crezuseră că-L vor prinde în cursă pe Hristos cu această întrebare. Dar Mântuitorul a evitat controversa. El a cerut răspunsul chiar de la cel care-L întrebase: „Ce este scris în Lege?” a zis El. „Cum citeşti în ea?” Iudeii încă Îl mai acuzau pe Isus că nu apreciază legea dată pe Sinai. Dar El a legat problema mântuirii de păzirea poruncilor lui Dumnezeu.

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

55. Fără să atragă privirea

Câţiva farisei au venit la Isus cu întrebarea: „Când va veni Împărăţia lui Dumnezeu?” Trecuseră mai mult de trei ani de când Ioan Botezătorul vestise cu sunet de trâmbiţă prin ţară solia: „Împărăţia cerurilor este aproape.” (Matei 3, 2.) Dar, până la data aceea, fariseii n-au văzut nici o dovadă despre întemeierea Împărăţiei. Mulţi dintre cei care îl respinseseră pe Ioan şi care se împotriveau lui Isus la orice pas lăsau să se înţeleagă că lucrarea Lui dăduse greş. 
Isus a răspuns: „Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile. Nu se va zice: «Uite-o aici sau uite-o colo!» Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru”. Împărăţia lui Dumnezeu începe în inimă. Nu căuta manifestări ale puterii pământeşti, care să arate venirea ei.

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

56. Binecuvântarea copiilor

Isus a iubit totdeauna copiii. El primea simpatia lor copilărească şi iubirea lor sinceră, neprefăcută. Laudele recunoscătoare de pe buzele lor curate erau ca o muzică pentru urechile Sale şi Îi înviorau inima, atunci când era abătut din cauza oamenilor vicleni şi făţarnici cu care venea în contact. Oriunde mergea Mântuitorul, bunătatea înfăţişării Sale şi purtarea Sa delicată şi amabilă câştigau iubirea şi încrederea copiilor. 
La iudei era obiceiul ca să fie aduşi copiii la un rabin, pentru a-şi pune mâinile asupra lor şi a-i binecuvânta, dar ucenicii considerau că lucrarea Mântuitorului era prea importantă pentru a fi întreruptă în felul acesta. Când mamele şi-au adus copilaşii, ucenicii le-au privit cu neplăcere. Ei credeau că aceşti copii sunt prea mici pentru a avea un folos dintr-o întâlnire cu Isus şi apoi presupuneau că Lui Îi este neplăcută prezenţa lor. Dar El era nemulţumit tocmai de ucenici. Mântuitorul înţelegea grija şi povara mamelor, care căutau să le dea copiilor o educaţie după Cuvântul lui Dumnezeu. El ascultase rugăciunile lor. El le atrăsese la Sine.

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

57. „Îți mai lipseste un lucru”

„Tocmai când era gata să pornească la drum, a alergat la El un om, care a îngenuncheat în faţa Lui şi L-a întrebat: «Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?»”
Tânărul care pusese această întrebare era un conducător. Avea multe avuţii şi deţinea o poziţie de răspundere. El văzuse iubirea manifestată de Hristos faţă de copiii aduşi la El, văzuse cât de duios îi primise, cum îi luase în braţe şi inima lui se aprinse de iubire pentru Mântuitorul. El simţea dorinţa de a fi ucenicul Lui. Fusese mişcat atât de adânc, încât, atunci când Isus era gata să pornească la drum, a alergat la El şi, îngenunchind la picioarele Lui, a pus, cu sinceritate şi stăruinţă, întrebarea aceasta atât de însemnată pentru sufletul său şi pentru sufletul oricărei fiinţe omeneşti: „Bunule Învăţător, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

58. „Lazăre, vino afară!”

Lazăr din Betania era unul dintre cei mai statornici ucenici ai lui Hristos. De la prima lor întâlnire, credinţa lui în Hristos fusese puternică, iubirea pentru El era profundă şi el era foarte iubit de Mântuitorul. Pentru Lazăr a şi fost săvârşită cea mai mare minune a lui Hristos. Mântuitorul i-a binecuvântat pe toţi cei care au căutat ajutorul Său; El iubeşte toată familia omenească, dar faţă de unii este legat prin legături deosebite. Inima Lui era prinsă într-o puternică legătură de iubire faţă de familia din Betania şi pentru unul dintre ei a fost făcută cea mai minunată lucrare. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

59. Uneltirile preoților

Betania era aproape de Ierusalim, aşa că vestea învierii lui Lazăr a ajuns repede în cetate. Iscoadele, care au fost de faţă la săvârşirea minunii, i-au informat imediat pe conducătorii iudei de tot ce se întâmplase. A fost imediat convocată o adunare a Sinedriului, pentru a hotărî ce era de făcut. Hristos dovedise acum că avea putere asupra morţii şi mormântului. Minunea aceasta mare era dovada culminantă, dată de Dumnezeu oamenilor, că El L-a trimis pe Fiul Său în lume pentru mântuirea lor. Era o demonstrare a puterii divine, care era îndestulătoare pentru a convinge orice minte stăpânită de raţiune şi de o conştiinţă luminată. Mulţi dintre cei care fuseseră de faţă la învierea lui Lazăr au ajuns să creadă în Isus. Dar ura preoţilor împotriva Lui a crescut. Ei lepădaseră toate dovezile mai mici ale dumnezeirii Lui, iar această nouă minune îi făcea să turbeze. Mortul fusese înviat în plină lumină a zilei şi în faţa unei mulţimi de martori. Cu toată iscusinţa lor, nu puteau să înlăture o asemenea dovadă. Tocmai din motivul acesta vrăjmăşia preoţilor a crescut şi mai mult. Mai mult ca oricând, acum erau hotărâţi să pună capăt lucrării lui Hristos. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

Partea a VII-a – APROAPE DE SFÂRȘIT

 

60. Legea noii împărății

Vremea paştelor se apropia şi Isus S-a îndreptat din nou către Ierusalim. În inima Lui domnea pacea supunerii desăvârşite faţă de voia Tatălui; cu pasul grăbit, înainta spre locul jertfirii Sale. Dar pe ucenici i-a cuprins un simţământ tainic, de îndoială şi teamă. Mântuitorul „mergea înaintea lor. Ucenicii erau tulburaţi şi mergeau îngroziţi după El”.
Hristos i-a chemat din nou pe cei doisprezece în jurul Său şi, mult mai clar decât oricând până atunci, le-a vorbit despre trădarea şi suferinţele Sale. „«Iată»”, a zis El, „«că ne suim la Ierusalim şi tot ce a fost scris prin prooroci despre Fiul omului se va împlini. Căci va fi dat în mâna neamurilor; Îl vor batjocori, Îl vor ocărî, Îl vor scuipa; şi, după ce-L vor bate cu nuiele, Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.» Ei n-au înţeles nimic din aceste lucruri: căci vorbirea aceasta era ascunsă pentru ei şi nu pricepeau ce le spunea Isus.” …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

61. Zacheu

Pe drumul către Ierusalim, „Isus a intrat în Ierihon şi trecea prin cetate”. La câţiva kilometri de Iordan, la capătul apusean al văii care se deschidea aici într-o câmpie, cetatea trona în mijlocul verdeţii tropicale, într-o revărsare de frumuseţe. Cu palmierii şi grădinile ei bogate, udate de ape curgătoare, scânteia ca un smarald înconjurat de dealurile din piatră de var şi văile pustii ce se aflau între Ierusalim şi cetatea câmpiei.
Cu ocazia sărbătorilor, prin Ierihon treceau multe caravane în drum spre Ierusalim. Însăşi sosirea lor era totdeauna o sărbătoare, dar acum lumea era preocupată de ceva mult mai important. Se aflase că Învăţătorul galilean, Cel care nu demult îl înviase pe Lazăr, Se afla şi El în mulţime; şi, cu toate că în ascuns se şoptea că preoţii unelteau împotriva Lui, mulţimea dorea să-L onoreze. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

62. La ospățul din casa lui Simon

Simon din Betania era socotit ucenic al lui Isus. El era unul dintre puţinii farisei care se alăturaseră pe faţă urmaşilor lui Hristos. Îl recunoştea pe Isus ca învăţător şi spera că El ar putea fi Mesia, dar nu-L primise ca Mântuitor. Caracterul lui nu era transformat; principiile lui erau neschimbate. {HLL 557.1}
Simon fusese vindecat de lepră şi tocmai lucrul acesta îl atrăsese spre Isus. El dorea să-şi arate recunoştinţa şi, când Isus a vizitat pentru ultima dată Betania, el a dat un ospăţ pentru Mântuitorul şi ucenicii Lui. La masa aceasta s-au strâns mulţi iudei. În vremea aceasta, la Ierusalim era multă frământare. Hristos şi lucrarea Lui atrăgeau atenţia tot mai mult. Aceia care veniseră la masă Îi urmăreau de aproape toate mişcările, iar unii dintre ei nu Îl priveau deloc prietenos. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

63. „Împăratul tău vine”

„Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe.” (Zaharia 9, 9.)
Cu cinci sute de ani înainte de naşterea lui Hristos, profetul Zaharia a prevestit prin cuvintele de mai sus venirea Împăratului lui Israel. Profeţia aceasta urma să se împlinească acum. Acela care atâta vreme refuzase onorurile regale venea acum la Ierusalim, ca moştenitor făgăduit al tronului lui David. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

64. Un popor blestemat

Intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim era o slabă preînchipuire a venirii Sale pe norii cerului, cu putere şi slavă, în mijlocul triumfului îngerilor şi al bucuriei sfinţilor. Atunci se vor împlini cuvintele lui Isus către preoţi şi farisei: „De acum încolo nu Mă veţi mai vedea, până când veţi zice: «Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!»” (Matei 23, 39.) Lui Zaharia i se arătase în viziune profetică ziua aceea de triumf final: el mai văzuse şi soarta blestemată a celor care aveau să-L respingă pe Hristos la prima Lui venire. „Îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge, cum plânge cineva pe singurul său fiu, şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe întâiul său născut.” (Zaharia 12, 10.) Scena aceasta a prevăzut-o Hristos atunci când Se uita la cetate şi plângea pentru ea. În ruina trecătoare a Ierusalimului, El a văzut distrugerea finală a poporului vinovat de sângele Fiului lui Dumnezeu. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

65. Templul curățit din nou

La începutul lucrării Sale, Hristos izgonise din templu pe aceia care îl spurcau prin negustoria lor nesfântă; iar înfăţişarea Sa hotărâtă şi dumnezeiască adusese groază în inima negustorilor înşelători. La sfârşitul lucrării Sale, El a mers din nou la templu şi l-a găsit mai profanat ca înainte. Curtea din afara templului era ca un întins obor de vite. Certurile mânioase dintre negustori se amestecau cu mugetele animalelor şi cu zăngănitul banilor; printre ele, se auzea glasul celor care oficiau slujba sfântă. Demnitarii templului erau ei înşişi angajaţi în vânzări, cumpărări şi schimburi de bani. Erau stăpâniţi atât de mult de lăcomia lor de bani, încât în ochii lui Dumnezeu nu erau mai buni decât hoţii. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

66. Controversa

Preoţii şi conducătorii ascultaseră în tăcere mustrările atât de pătrunzătoare ale lui Hristos. Ei nu puteau să respingă acuzaţiile. Dar erau cu atât mai hotărâţi să-L prindă în cursă şi, urmărind aceasta, au trimis la El iscoade, unii „care se prefăceau că sunt neprihăniţi, ca să-L prindă cu vorba şi să-L dea pe mâna stăpânirii şi pe mâna puterii dregătorului”. Ei n-au trimis pe fariseii bătrâni, pe care Isus îi întâlnise adesea, ci tineri zeloşi şi înflăcăraţi, crezând că Hristos nu-i cunoştea. Aceştia erau însoţiţi de câţiva irodieni, care trebuiau să asculte cuvintele lui Hristos, ca să poată mărturisi împotriva Lui la judecată. Fariseii şi irodienii fuseseră vrăjmaşi neîmpăcaţi, dar acum se uniseră împotriva lui Hristos. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

67. Vaiuri pentru farisei

Era cea din urmă zi în care Isus îi mai învăţa pe oameni în templu. Atenţia mulţimilor care se adunaseră la Ierusalim fusese atrasă către El; oamenii umpluseră curţile templului, urmărind lupta care se dădea, şi sorbeau cu nesaţ fiecare cuvânt care ieşea de pe buzele Lui. Niciodată nu se mai văzuse aşa ceva. Acolo stătea Tânărul galilean, fără să poarte nici o onoare pământească sau distincţie regală. În jurul Lui se aflau preoţi în hainele lor bogate, conducători cu veşminte şi distincţii care arătau poziţia lor înaltă şi cărturari cu suluri de manuscrise la care se refereau adeseori. Isus stătea liniştit în faţa lor, cu demnitatea unui împărat. Ca unul învestit cu autoritatea cerului, El privea hotărât la adversarii Săi, care lepădaseră şi dispreţuiseră învăţăturile Lui şi care doreau acum să-I ia viaţa. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

68. În curtea de afară

„Nişte greci dintre cei ce se suiseră să se închine la praznic, s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat şi au zis: «Domnule, am vrea să vedem pe Isus». Filip s-a dus şi a spus lui Andrei; apoi Andrei şi Filip au spus lui Isus.”
În vremea aceea, se părea că lucrarea lui Hristos suferise o grozavă înfrângere. El biruise în discuţia cu preoţii şi fariseii, dar se vedea bine că ei nu-L vor primi ca Mesia. Despărţirea definitivă venise. Pentru ucenici, situaţia părea deznădăjduită. Dar Hristos Se apropia de încheierea lucrării Sale. Marele eveniment, care îi interesa nu numai pe iudei, ci şi lumea întreagă, era gata să aibă loc. Când Hristos a auzit cererea stăruitoare: „Vrem să vedem pe Isus”, ca un ecou al strigătului lumii flămânde, faţa Lui s-a luminat şi a zis: „A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul omului”. În cererea grecilor, El a văzut primele roade aduse de jertfa Sa cea mare. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

69. Pe Muntele Măslinilor

Cuvintele adresate de Hristos preoţilor şi conducătorilor: „Iată, vi se lasă casa pustie” (Matei 23, 38) au stârnit groază în inima lor. Ei se arătau nepăsători, dar în mintea lor persista întrebarea cu privire la importanţa acestor cuvinte. Părea că-i ameninţă o primejdie nevăzută. Era oare posibil ca templul măreţ, slava naţiunii, să fie curând prefăcut într-o ruină? Prevestirea răului era împărtăşită şi de ucenici şi, nerăbdători, ei aşteptau o declaraţie mai lămurită din partea lui Isus. Când au ieşit din templu, I-au atras atenţia asupra trăiniciei şi frumuseţii lui. Pietrele templului erau din marmura cea mai curată, de un alb nepătat, şi, unele din ele, de o mărime grandioasă. O parte din zid rezistase atacurilor oştirii lui Nebucadneţar. Clădirea avea o structură perfectă şi părea construită dintr-o singură piatră solidă, tăiată întreagă din carieră. Ucenicii nu puteau să înţeleagă cum s-ar fi putut dărâma aceste ziduri puternice. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

70. „Acești foarte neînsemnați frați ai Mei”

„Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii.” În felul acesta, Hristos, aflat pe Muntele Măslinilor, le-a zugrăvit ucenicilor scena din ziua cea mare a judecăţii. El a spus că hotărârea ce se va lua atunci va depinde de un singur lucru. Când popoarele vor fi adunate înaintea Lui, vor fi acolo numai două clase şi viitorul lor în veşnicie va fi hotărât de ceea ce au făcut sau au neglijat să facă pentru El, în persoana celor săraci şi suferinzi. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

71. Un serv al servilor

În camera de sus a unei locuinţe din Ierusalim, Hristos stătea la masă cu ucenicii. Ei se adunaseră să sărbătorească Paştele. Mântuitorul dorise să petreacă această sărbătoare singur cu cei doisprezece. El ştia că Îi venise ceasul. El Însuşi era adevăratul miel pascal şi, în ziua când se mânca Paştele, El trebuia să fie jertfit. Era gata să bea cupa mâniei; în curând trebuia să primească ultimul botez al suferinţei. Dar Îi mai rămâneau câteva ceasuri liniştite, şi acestea urmau să fie folosite pentru binele iubiţilor Săi ucenici. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

72. În amintirea Mea

„Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: «Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea». Tot astfel, după cină, a luat paharul şi a zis: «Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el». Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El.” …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

73. „Să nu vi se tulbure inima!”

Privind la ucenicii Săi cu iubire dumnezeiască şi cu cea mai blândă simpatie, Hristos a zis: „Acum Fiul omului a fost proslăvit, şi Dumnezeu a fost proslăvit în El”. Iuda părăsise camera de sus şi Hristos era numai cu cei unsprezece. El Se pregătea să le vorbească despre apropiata despărţire de ei; dar, înainte de a face aceasta, le-a arătat ţinta cea mare a lucrării Lui. Acest lucru El l-a avut totdeauna înaintea Sa. Bucuria Lui era că toată umilinţa şi suferinţa Lui aveau să preamărească Numele Tatălui. Către acest lucru a îndreptat Isus mai întâi gândurile ucenicilor. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

Partea a VIII-a – CEL RĂSTIGNIT

 

74. Ghetsemani

Însoţit de ucenicii Săi, Mântuitorul Se îndrepta încet spre grădina Ghetsemani. Plină şi clară, luna din timpul Paştelui strălucea pe un cer fără nori. Oraşul corturilor de pelerini era cufundat în tăcere.
Până atunci, Domnul Hristos vorbise cu multă seriozitate ucenicilor Săi, instruindu-i; dar, pe măsură ce Se apropia de Ghetsemani, El devenea neobişnuit de tăcut. El vizitase adesea acest loc pentru meditaţie şi rugăciune, dar niciodată cu o inimă atât de plină de tristeţe ca în această noapte a ultimei Sale lupte. În toată viaţa Sa de pe pământ, El umblase în lumina prezenţei lui Dumnezeu. Când ajungea în conflict cu oamenii care erau inspiraţi chiar de Satana, El putea spune: „Cel ce M-a trimis, este cu Mine: Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut.” (Ioan 8, 29.) Dar acum, avea simţământul că este despărţit de lumina care-L susţinea, a prezenţei lui Dumnezeu. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

75. Înaintea lui Ana și Caiafa

În mare grabă, ei L-au dus pe Isus peste pârâul Chedron, au trecut prin grădini şi dumbrăvi cu măslini şi pe străzile liniştite ale oraşului adormit. Era trecut, de acum, de miezul nopţii şi strigătele gloatei batjocoritoare, care Îl urma, au străpuns strident liniştea nopţii. Mântuitorul era legat, păzit cu străşnicie şi mişcările Îi provocau durere. În graba nepotolită, cei ce L-au prins L-au dus la palatul lui Ana, fostul mare preot.
Ana era capul familiei preoţilor ce slujeau şi, din respect pentru vârsta sa, el era recunoscut de către popor ca mare preot. Sfatul său era căutat şi adus la îndeplinire ca fiind vocea lui Dumnezeu. El trebuia să fie primul care Îl vede pe Isus captiv, la discreţia puterii preoţeşti. El trebuia să fie prezent la anchetarea celui arestat, de teamă ca nu cumva Caiafa, mai puţin experimentat, să dea greş în a obţine ceea ce ei doreau. Iscusinţa, viclenia şi subtilitatea sa trebuiau folosite cu această ocazie; căci condamnarea lui Hristos trebuia obţinută cu orice chip. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

76. Iuda

Istoria vieţii lui Iuda ne prezintă sfârşitul trist al unei vieţi care ar fi putut fi onorată de Dumnezeu. Dacă ar fi murit mai înainte de ultima lui călătorie la Ierusalim, Iuda ar fi fost privit ca un om vrednic de a ocupa un loc între cei doisprezece apostoli, unul a cărui lipsă ar fi fost foarte mult simţită. Repulsia cu care a fost privit de-a lungul veacurilor n-ar fi existat, dacă însuşirile caracterului său n-ar fi fost manifestate la încheierea istoriei vieţii sale. Dar caracterul său a fost descoperit lumii cu un scop: ca să fie o avertizare pentru toţi aceia care, asemenea lui, ar trăda misiunea sacră încredinţată lor. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

77. În sala de judecată a lui Pilat

În sala de judecată a lui Pilat, guvernatorul roman, Domnul Hristos stătea legat ca arestat. În jurul Său se afla garda soldaţilor, iar sala de judecată era plină până la refuz de spectatori. Afară, la intrarea în sală, erau judecătorii Sinedriului, preoţii, conducătorii, bătrânii şi gloata. 
După ce L-a condamnat pe Domnul Hristos, consiliul Sinedriului a venit la Pilat, pentru a obţine confirmarea sentinţei, ca s-o poată aduce la îndeplinire. Dar aceşti conducători iudei n-au intrat în sala de judecată a lui Pilat. Conform legii lor ceremoniale, s-ar fi întinat dacă ar fi făcut astfel şi n-ar fi putut lua parte la sărbătoarea Paştelor. În orbirea lor, n-au putut vedea că ura aceea criminală le-a întinat inimile. N-au crezut că Domnul Hristos era adevăratul Miel Pascal şi că, deoarece L-au respins, marele praznic îşi pierduse, pentru ei, semnificaţia.

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

78. Golgota

„Când au ajuns la locul numit «Căpăţâna», L-au răstignit acolo.”
„De aceea … ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său”, Hristos „a pătimit dincolo de poartă.” (Evrei 13, 12.) Din cauza călcării Legii lui Dumnezeu, Adam şi Eva au fost izgoniţi din grădina Edenului. Domnul Hristos, Înlocuitorul nostru, trebuia să sufere dincolo de hotarele Ierusalimului. El a murit dincolo de poartă, acolo unde erau executaţi tâlharii şi ucigaşii. Pline de însemnătate sunt aceste cuvinte: „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcându-Se blestem pentru noi.”

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

79. „S-a isprăvit!”

Domnul Isus nu şi-a încheiat viaţa până când n-a adus la îndeplinire lucrarea pe care a venit s-o facă şi, o dată cu ultima Sa răsuflare, El a exclamat: „S-a isprăvit!” (Ioan 19, 30.) Bătălia a fost câştigată. Mâna Sa dreaptă şi braţul Său cel sfânt I-au asigurat biruinţa. Ca biruitor, El şi-a înfipt stindardul pe înălţimile veşnice. N-a fost oare atunci şi acolo bucurie printre îngeri? Tot cerul a triumfat o dată cu biruinţa Mântuitorului. Satana a fost înfrânt şi şi-a dat seama de faptul că şi-a pierdut împărăţia. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

Partea a IX-a – LA TRONUL TATĂLUI

 

80. În mormântul lui Iosif

În sfârşit, Isus se odihnea. Ziua cea lungă de ocară şi tortură se terminase. Pe când ultimele raze ale soarelui în apus anunţau ivirea Sabatului, Fiul lui Dumnezeu Se afla liniştit în mormântul lui Iosif. Lucrarea Sa fiind terminată, cu mâinile încrucişate în pace, El S-a odihnit în cursul orelor sacre ale zilei de Sabat. 
La început, Tatăl şi Fiul Se odihniră în Sabat după lucrarea Lor de creaţiune. Când „au fost sfârşite cerurile şi pământul, şi toată oştirea lor” (Geneza 2, 1), Creatorul şi toate fiinţele cereşti se bucurau în contemplarea scenei pline de măreţie, „când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie.” (Iov 33, 7.) Isus Se odihnea acum de lucrarea mântuirii; şi, deşi printre aceia de pe pământ care-L iubeau era întristare, în ceruri era totuşi bucurie. Glorioasă era în ochii fiinţelor cereşti făgăduinţa cu privire la viitor. Dumnezeu şi îngerii vedeau o creaţiune refăcută, un neam de oameni răscumpăraţi, care, după ce au biruit păcatul, nu mai aveau să cadă niciodată — şi toate acestea ca rezultat al lucrării desăvârşite a lui Hristos. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

81. „A înviat Domnul”

Noaptea zilei dintâi a săptămânii trecuse încetul cu încetul. Ora cea mai întunecată, chiar înainte de revărsatul zorilor, venise. Hristos încă era captiv în strâmtul Său mormânt. Piatra cea mare era la locul ei; sigiliul roman era încă nerupt, străjerii romani făceau mereu de pază. Mai erau şi paznicii nevăzuţi. În jurul acelui loc erau adunate oşti de îngeri răi. Dacă ar fi fost cu putinţă, domnul întunericului, cu oştirea lui decăzută, ar fi ţinut pentru totdeauna sigilat mormântul în care Se afla Fiul lui Dumnezeu. Dar o oaste cerească înconjura mormântul. Îngeri care excelau în putere păzeau mormântul şi aşteptau să salute pe Domnul vieţii. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

82. „De ce plângi?”

Femeile care stătuseră lângă crucea lui Hristos au urmărit şi au aşteptat să treacă ceasurile Sabatului. În ziua întâi a săptămânii, foarte devreme, au plecat către mormânt, ducând cu ele mirurile de preţ pentru a unge trupul Mântuitorului. Ele nu se gândeau la învierea Lui dintre cei morţi. Soarele nădejdii lor apusese şi asupra inimii lor se aşternuse noaptea. În timp ce mergeau, îşi aminteau faptele de milostenie ale lui Hristos şi cuvintele Lui de îmbărbătare. Dar nu-şi aminteau de cuvintele Lui: „Vă voi vedea iarăşi.” …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

83. Pe calea către Emaus

Târziu în după-amiaza zilei de înviere, doi dintre ucenici erau pe calea către Emaus, un orăşel la vreo cincisprezece kilometri de Ierusalim. Ucenicii aceştia nu avuseseră un loc de frunte în lucrarea lui Hristos, dar aveau o vie credinţă în El. Veniseră la oraş să serbeze Paştele şi erau foarte mult tulburaţi de evenimentele ce avuseseră loc de curând. Auziseră veştile de dimineaţă în legătură cu luarea trupului lui Hristos din mormânt, precum şi cele spuse de femeile care îi văzuseră pe îngeri şi Îl întâlniseră pe Isus. Acum se întorceau acasă pentru a cugeta şi a se ruga. Plini de întristare, ei îşi urmau drumul vorbind despre cele văzute la judecată şi la răstignire. Niciodată nu fuseseră atât de deznădăjduiţi. Lipsiţi de nădejde şi credinţă, mergeau în umbra cucii. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

84. „Pace vouă!”

Ajungând la Ierusalim, cei doi ucenici intrară pe poarta de răsărit, care era deschisă în timpul sărbătorilor. Casele erau întunecoase şi tăcute, dar călătorii îşi făceau drum pe străzile strâmte, la lumina lunii care răsărea. Au mers în odaia de sus, unde Hristos a petrecut ceasurile ultimei seri, înainte de moartea Sa. Ei ştiau că aici îi vor găsi pe fraţii lor. Oricât era de târziu, ştiau că ucenicii nu vor dormi atâta vreme cât nu vor afla sigur ce s-a făcut cu trupul Domnului lor. Au găsit uşa de la odaie închisă cu multă grijă. Au bătut la uşă pentru a li se da drumul, dar n-au primit nici un răspuns. Tăcerea era deplină. Apoi au spus cine sunt. Uşa a fost deschisă cu multă băgare de seamă, ei au intrat şi împreună cu ei a intrat şi un Altul, nevăzut. Apoi uşa a fost din nou închisă cu grijă, de teama spionilor. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

85. Din nou la mare

Isus spusese că vrea să-i întâlnească pe ucenicii Săi în Galilea; şi, îndată ce a trecut Paştele, ei şi-au îndreptat paşii într-acolo. Lipsa lor de la Ierusalim în timpul sărbătorilor ar fi fost socotită drept indiferenţă şi rătăcire, de aceea au rămas până la sfârşitul lor; dar, o dată trecute, s-au întors bucuroşi acasă pentru a-L întâlni pe Mântuitorul, aşa cum le spusese El. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

86. Duceți-vă și învățați toate neamurile

Fiind numai la un pas de tronul Tatălui Său, Hristos le-a dat ucenicilor Săi însărcinarea de a lucra. „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ”, a zis El. „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile.” (Marcu 16, 15.) Mereu, mereu au fost repetate aceste cuvinte, pentru ca ucenicii să le poată înţelege. Lumina cerului trebuia să strălucească în raze clare şi puternice asupra tuturor locuitorilor pământului, de sus şi de jos, bogaţi şi săraci. Ucenicii aveau să fie conlucrători cu Răscumpărătorul în lucrarea de mântuire a lumii. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

87. „La Tatăl Meu și la tatăl vostru”

Venise timpul ca Domnul Hristos să Se înalţe la tronul Tatălui Său. Ca un biruitor dumnezeiesc, El era gata să Se reînnoiască în curţile cereşti cu trofeele biruinţei. Înainte de moartea Sa, El spusese înaintea Tatălui Său: „Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” (Ioan 17, 4.) După înviere, a mai zăbovit un timp pe pământ, pentru ca ucenicii să se poată obişnui cu El în trupul Său înviat şi proslăvit. Acum era gata să-şi ia rămas-bun. El dovedise faptul că este un Mântuitor viu. Ucenicii Lui nu mai trebuiau să vorbească despre El ca fiind în mormânt. Ei puteau să se gândească la El ca la o Persoană proslăvită înaintea universului ceresc. …

Restul capitolului îl puteți asculta.