FAPTELE APOSTOLILOR | de Ellen G.White

     Cartea Faptelor a fost scrisă de „preaiubitul doctor” Luca, un convertit dintre neamuri, pentru întreaga biserică, atât pentru iudei, cât și pentru neamuri. Deși acoperă o perioadă puţin mai mare de trei decenii, ea este plină de importante lecţii și învăţături pentru biserica din toate veacurile. În Cartea Faptelor, Dumnezeu arată în mod clar că și astăzi creștinii trebuie să trăiască experienţa aceluiași Duh Sfânt care, în Ziua Cincizecimii, a venit cu putere asupra ucenicilor și a făcut ca solia Evangheliei să se răspândească, precum focul în arie, în lumea cunoscută pe atunci. Faptele Duhului Sfânt – prin Petru și Pavel, Ioan și Iacov, precum și prin ceilalţi apostoli – pot și trebuie să se repete în viaţa și activitatea copiilor slujitorilor lui Dumnezeu de astăzi.

     Modelul abrupt în care se încheie cartea Faptelor nu este incidental; el sugerează în mod deliberat faptul că această extraordinară relatare este neterminată și, de asemenea, că faptele lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, trebuie să continue în toată dispensaţiunea creștină, fiecare generaţie adăugând un capitol plin de frumuseţe și putere la cele precedente. Faptele prezentate în această valoroasă carte sunt, în cel mai real sens al Cuvântului, faptele Duhului Sfânt, pentru că, în vremea apostolilor, Duhul Sfânt a fost acela care era prezent ca sfătuitor și ajutor al conducătorilor creștini. În Ziua Cincizecimii, ucenicii care se rugau au fost umpluţi de Duhul Sfânt și au predicat Evanghelia cu putere. Cei șapte bărbaţi aleși ca diaconi au fost „plini de Duhul Sfânt și înţelepciune” (Fapte 6,3). Duhul Sfânt a fost acela care l-a consacrat pe Saul pentru lucrare (Fapte 9,17), care i-a pus deoparte pe Barnaba și Saul pentru lucrarea misionară (Fapte 13,2-4), care a fost prezent în adunarea Bisericii din Ierusalim (Fapte 15,28), precum și în călătoriile misionare ale lui Pavel (Fapte 16,6.7). Când biserica a suferit persecuţii din partea romanilor și a iudeilor, Duhul Sfânt a fost acela care i-a susţinut pe credincioși și i-a păstrat, ocrotindu-i de erezii.

     O comoară inepuizabilă de adevăr dumnezeiesc, prin care cititorul poate cunoaște și retrăi evenimentele deosebit de strălucite din prima biserică creștină și, în același timp, poate fi ocrotit de subtilele înșelăciuni ale vrăjmașului sufletelor, fiind astfel inspirat și întărit ca, prin viaţa și activitatea sa, să completeze, în această generaţie, raportul ceresc al Faptelor Apostolilor, al glorioaselor experienţe în slujba lui Dumnezeu și a Evangheliei Sale.

Vă dorim audiție plăcută și binecuvântarea Domnului!

 

Prefață

Vă dorim audiție plăcută și binecuvântarea Domnului!

 

 

1. Planul lui Dumnezeu cu biserica Sa

Biserica este instrumentul ales de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Ea a fost organizată pentru slujire, iar misiunea ei este aceea de a duce lumii Evanghelia. De la început, planul lui Dumnezeu a fost acela ca, prin biserica Sa, să descopere lumii plinătatea şi desăvârşirea Lui. Membrii bisericii, aceia pe care i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată, au datoria să facă cunoscut mărirea Sa. Biserica este depozitara bogăţiilor harului lui Hristos; şi, prin biserică, se va descoperi, în cele din urmă, chiar domniile şi „stăpânirile din locurile cereşti”, ultima şi deplina desfăşurare a iubirii lui Dumnezeu. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

2. Instruirea celor 12

Pentru a duce mai departe lucrarea Sa, Hristos nu i-a ales pe învăţaţii şi elocvenţii membri ai Sinedriului iudaic şi nici puterea romană. Trecând pe lângă învăţătorii iudei, care aveau o mare doză de îndreptăţire de sine, Maestrul a ales oameni umili şi neînvăţaţi, care să vestească adevărurile ce aveau să mişte lumea. Pe aceşti oameni Şi-a propus El să-i instruiască şi să-i educe spre a fi conducătorii bisericii Sale. La rândul lor, ei aveau să-i înveţe pe alţii şi să-i trimită cu solia Evangheliei. Pentru a avea succes în lucrarea lor, urma să le fie dată puterea Duhului Sfânt. Nu prin putere sau înţelepciune omenească avea să fie vestită Evanghelia, ci prin puterea lui Dumnezeu. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

3. Marea însărcinare

După moartea Domnului Hristos, ucenicii erau aproape biruiţi de descurajare. Învăţătorul lor fusese respins, osândit şi răstignit. Preoţii şi conducătorii declaraseră în mod batjocoritor: „Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se pogoare acum de pe cruce, şi vom crede în El”. (Matei 27, 42.) Soarele nădejdii ucenicilor apusese, şi asupra inimilor lor se lăsase noaptea. Deseori, ei repetau cuvintele: „Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel”. (Luca 24, 21.) Singuri şi adânc mâhniţi, ei îşi aminteau cuvintele Lui: „Dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?” …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

4. Ziua cincizecimii

Când ucenicii s-au întors de pe Muntele Măslinilor la Ierusalim, oamenii au privit la ei, sperând să vadă pe feţele lor expresii de întristare, tulburare şi înfrângere; însă, în loc de acestea, au văzut fericire şi biruinţă. Ucenicii nu se tânguiau acum pentru dezamăgirea nădejdilor lor. Ei au văzut pe Mântuitorul lor înviat şi cuvintele făgăduinţei Sale date la despărţire răsunau continuu în urechile lor. 
Ascultători de porunca lui Hristos, ei au zăbovit în Ierusalim în aşteptarea făgăduinţei Tatălui — revărsarea Duhului Sfânt. Dar nu au aşteptat în trândăveală. Raportul biblic ne spune că «tot timpul stăteau în templu şi lăudau şi binecuvântau pe Dumnezeu». (Luca 24, 53.) De asemenea, ei s-au adunat laolaltă pentru a prezenta cererile lor Tatălui, în numele lui Isus. Ei ştiau că au un reprezentant în ceruri, un Apărător la tronul lui Dumnezeu. Cu un respect solemn, ei se plecau în rugăciune, repetând asigurarea: «Orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu: Cereţi şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină». (Ioan 16, 23.24.) Mai sus şi tot mai sus întindeau ei mâna credinţei, cu argumentul cel mai puternic: «Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi». …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

5. Darul Duhului

Când Hristos le-a dat ucenicilor Săi făgăduinţa Duhului Sfânt, El Se apropia de încheierea lucrării Sale de pe pământ. El stătea în umbra crucii, dându-şi pe deplin seama de povara vinovăţiei ce avea să apese asupra Sa, ca Purtător al păcatului. Mai înainte de a Se oferi pe Sine ca jertfă, El le-a dat ucenicilor îndrumări cu privire la darul esenţial şi desăvârşit pe care avea să-l reverse asupra urmaşilor Săi — dar care avea să-i pună în legătură cu resursele nelimitate ale harului Său. „Eu voi ruga pe Tatăl”, a zis El, „şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi”. (Ioan 14, 16.17.) Mântuitorul arăta înainte spre timpul când Duhul Sfânt trebuia să vină pentru a săvârşi o puternică lucrare în calitate de Reprezentant al Său. Răul care se adunase timp de veacuri avea să fie înfrânt de puterea divină a Duhului Sfânt. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

6. La poarta templului

Ucenicii Domnului Hristos aveau un profund simţământ al neputinţei lor şi, cu umilinţă şi rugăciune, au alăturat slăbiciunea lor puterii Lui, neştiinţa lor înţelepciunii Lui, nevrednicia lor neprihănirii Lui, sărăcia lor inepuizabilei Sale bogăţii. Astfel întăriţi şi înzestraţi, ei n-au ezitat să se avânte în slujba Învăţătorului. 
La scurtă vreme după coborârea Duhului Sfânt şi îndată după un timp de rugăciune stăruitoare, Petru şi Ioan, suindu-se la templu să se închine, au văzut la poarta numită Frumoasă un olog de patruzeci de ani, a cărui viaţă, de la naşterea sa, fusese numai o viaţă de durere şi chin. Acest om nefericit dorise de multă vreme să vadă pe Isus spre a putea fi vindecat; dar era aproape neputincios şi prea departe de locurile unde lucra marele Medic. În cele din urmă, el a înduplecat câţiva prieteni să-l ducă la poarta Templului, dar, când a ajuns acolo, a aflat că Acela în care îşi pusese toată nădejdea fusese dat unei morţi crude. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

7. Avertizare împotriva fățărniciei

În timp ce ucenicii vesteau adevărurile Evangheliei în Ierusalim, Dumnezeu adeverea prin minuni cuvântul lor şi o mare mulţime a crezut. Mulţi dintre aceşti primi credincioşi erau despărţiţi de familie şi de prieteni din pricina bigotismului zelos al iudeilor şi era nevoie ca ei să fie ajutaţi cu hrană şi adăpost. 
Raportul biblic spune: „Nu era nici unul dintre ei, care să ducă lipsă”; şi, totodată, ne arată cum erau împlinite aceste nevoi. Aceia dintre credincioşi care aveau bani şi averi le sacrificau bucuros pentru a face faţă nevoilor urgente. Vânzându-şi casele sau pământurile, ei aduceau banii şi-i puneau la picioarele apostolilor şi „apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie”. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

8. Înaintea sinedriului

Crucea, acest instrument al ruşinii şi torturii, a adus nădejde şi mântuire lumii. Ucenicii nu erau decât nişte oameni umili, fără bogăţie şi fără nici o altă armă decât Cuvântul lui Dumnezeu; totuşi, în puterea lui Hristos, ei au mers înainte să spună minunata istorie a ieslei şi a crucii şi să triumfe asupra oricărei împotriviri. Fără nici o onoare sau recunoaştere pământească, ei erau eroi ai credinţei. De pe buzele lor au ieşit cuvinte de înţelepciune care au zguduit lumea. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

9. Cei șapte diaconi

În zilele acelea, când s-a înmulţit numărul ucenicilor, „evreii care vorbeau greceşte cârteau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărţeala ajutoarelor de toate zilele”. 
Prima biserică era alcătuită din mai multe clase de oameni, de diferite naţionalităţi. La vremea revărsării Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii, „se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer”. (Faptele Apostolilor 2, 5.) Printre cei de credinţă ebraică, care erau adunaţi la Ierusalim, erau unii care, de obicei, erau cunoscuţi ca greci; între aceştia şi iudeii din Palestina exista de multă vreme neîncredere şi chiar conflicte. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

10. Primul martir creștin

Ştefan, cel dintâi dintre cei şapte diaconi, era un bărbat cu o profundă pioşenie şi o mare credinţă. Deşi iudeu prin naştere, el vorbea greceşte şi era cunoscător al obiceiurilor şi felului de purtare al grecilor. De aceea, el a avut ocazia să predice Evanghelia în sinagogile iudeilor greci. El era foarte activ pentru cauza lui Hristos şi vestea cu mult curaj credinţa sa. Rabini învăţaţi, cum şi doctori în cele ale legilor purtau discuţii publice cu el, sperând cu multă siguranţă că vor putea dobândi o biruinţă uşoară. „Dar nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea el”. Nu numai că el vorbea în puterea Duhului Sfânt, însă se vedea lămurit că era un cercetător al profeţiilor şi învăţat în toate cele ale legii. Cu iscusinţă, apăra adevărurile pe care le susţinea şi înfrângea cu totul pe potrivnicii lui. Cu el s-a împlinit făgăduinţa: „Ţineţi bine minte să nu gândiţi mai dinainte ce veţi răspunde; căci vă voi da o gură şi o înţelepciune, căreia nu-i vor putea răspunde, nici sta împotrivă toţi potrivnicii voştri”. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

11. Evanghelia în Samaria

După moartea lui Ştefan, împotriva credincioşilor din Ierusalim s-a stârnit o prigoană atât de cumplită, încât ei „s-au împrăştiat prin părţile Iudeii şi ale Samariei”. Saul „făcea prăpăd în Biserică; intra prin case, lua cu sila pe bărbaţi şi pe femei, şi-i arunca în temniţă”. Despre râvna lui în această lucrare nemiloasă el vorbeşte astfel mai târziu: „Şi eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret, şi aşa am şi făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniţă pe mulţi sfinţi…. I-am pedepsit adesea în toate sinagogile şi îmi dădeam toată silinţa ca să-i fac să hulească. În pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam până şi în cetăţile străine”. Că nu numai Ştefan a suferit moartea se poate vedea din însăşi cuvintele lui Saul: „Şi, când erau osândiţi la moarte, îmi dădeam şi eu votul împotriva lor”. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

12. Din prigonitor, ucenic

Proeminent printre conducătorii iudei şi cel care a fost pe deplin trezit, ca urmare a succesului ce însoţea vestirea Evangheliei, a fost Saul din Tars. Cetăţean roman prin naştere, Saul era totuşi iudeu, ca obârşie; el fusese educat la Ierusalim de cel mai înţelept dintre rabini. „Din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin”, Saul era „Evreu din Evrei; în ce priveşte Legea, Fariseu; în ce priveşte râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană”. (Filipeni 3, 5.6.) El era socotit de rabini ca un tânăr foarte promiţător, şi mari speranţe se puneau în el, ca un destoinic şi zelos apărător al vechii credinţe. Numirea lui ca membru al Sinedriului l-a aşezat într-o poziţie ce-i conferea putere. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

13. Zile de pregătire

După botezul său, Pavel a încetat postul şi „a rămas câteva zile cu ucenicii, care erau în Damasc. Şi, îndată, el a început să propovăduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu”. Cu multă îndrăzneală el vestea pe Isus din Nazaret ca fiind îndelung aşteptatul Mesia, care „a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; a fost îngropat şi a înviat a treia zi”, după cum a fost văzut de cei doisprezece şi de alţii. „După ei toţi”, a adăugat Pavel, „ca unei stârpituri, mi S-a arătat şi mie”. (1 Corinteni 15, 3.4.8.) Argumentele lui din profeţie erau aşa de convingătoare şi străduinţele lui erau aşa de vădit însoţite de puterea lui Dumnezeu, încât iudeii erau daţi de ruşine şi făcuţi neînstare să-i răspundă. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

14. În căutarea adevărului

În timpul lucrării sale, apostolul Petru a vizitat pe credincioşii din Lidia. Aici a vindecat pe Enea, care timp de opt ani fusese ţintuit la pat din pricina paraliziei. „Enea, Isus Hristos te vindecă”, a spus apostolul; „scoală-te şi fă-ţi patul”. „Enea s-a sculat îndată. Toţi locuitorii din Lidia şi din Sarona l-au văzut şi s-au întors la Domnul”. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

15. Eliberat din închisoare

„Cam pe aceeaşi vreme, împăratul Irod a pus mâna pe unii din biserică, pentru ca să-i chinuiască”. Conducerea Iudeii se afla atunci în mâinile lui Irod Agripa, supus lui Claudius, împăratul roman. De asemenea, Irod deţinea şi poziţia de tetrarh al Galileii. După propria sa mărturisire, el era un prozelit al credinţei iudaice şi părea foarte zelos în aducerea la îndeplinire a ceremoniilor legii iudaice. Dorind să se facă plăcut iudeilor, nădăjduia ca în felul acesta să-şi asigure slujba şi onorurile sale şi a început să le împlinească dorinţele, prigonind biserica lui Hristos, prădând casele credincioşilor şi bunurile lor şi întemniţând pe membrii de vază ai bisericii. El a aruncat în temniţă pe Iacov, fratele lui Ioan, şi a trimis un călău să-l ucidă cu sabia, aşa cum şi celălalt Irod rânduise ca profetul Ioan să fie decapitat. Văzând că iudeilor le plăceau aceste strădanii ale sale, el l-a întemniţat şi pe Petru. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

16. Solia Evangheliei în Antiohia

După ce ucenicii au fost alungaţi din Ierusalim în urma prigoanei, solia Evangheliei s-a răspândit cu iuţeală prin ţinuturile care se găseau dincolo de hotarele Palestinei; şi multe grupe mici de credincioşi s-au format în centrele mai importante. Unii dintre ucenici „au ajuns până în Fenicia, în Cipru şi în Antiohia, şi propovăduiau Cuvântul”. De obicei, lucrarea lor se mărginea la iudei sau la iudeii dintre greci, care în vremea aceea puteau fi găsiţi în colonii mari în aproape toate oraşele lumii. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

17. Soli ai Evangheliei

„Trimişi de Duhul Sfânt”, Pavel şi Barnaba, după ce au fost întăriţi prin binecuvântare de către fraţii din Antiohia, „s-au coborât în Seleucia şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru”. În felul acesta şi-au început apostolii prima lor călătorie misionară.
Cipru era unul din locurile în care au fugit credincioşii din Ierusalim din pricina prigonirii care a urmat după moartea lui Ştefan. Din Cipru veniseră unii la Antiohia şi „au propovăduit Evanghelia”. (Faptele Apostolilor 11, 20.) Chiar Barnaba era „de neam din Cipru” (Faptele Apostolilor 4, 36) şi acum, el împreună cu Pavel şi însoţiţi şi de Ioan Marcu, o rudă a lui Barnaba, au vizitat această insulă. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

18. Predicarea printre păgâni

Din Antiohia Pisidiei, Pavel şi Barnaba s-au dus la Iconia. În acest loc, ca şi în Antiohia, ei şi-au început lucrarea în sinagoga celor de neam cu ei. Rezultatul a fost o mare biruinţă; „o mare mulţime de iudei şi de greci au crezut”. Dar în Iconia, ca şi în alte părţi unde au lucrat apostolii, „iudeii care n-au crezut au întărâtat şi au răzvrătit sufletele Neamurilor împotriva fraţilor”. 
Totuşi, apostolii nu au fost abătuţi de la însărcinarea lor; căci mulţi au primit Evanghelia lui Hristos. Cu toată împotrivirea, invidia şi prejudecata, ei şi-au continuat lucrarea „şi vorbeau cu îndrăzneală în Domnul”; şi Dumnezeu „adeverea Cuvântul privitor la harul Său şi îngăduia să se facă semne şi minuni prin mâinile lor”. Aceste dovezi ale aprobării divine au avut o puternică influenţă asupra acelora ale căror minţi au fost deschise convingerii, iar convertiţii la Evanghelie se înmulţeau. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

19. Iudei și neamuri

Ajungând la Antiohia din Siria, de unde fuseseră trimişi în lucrarea lor, Pavel şi Barnaba au profitat de prima ocazie pentru a-i strânge pe credincioşi „şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei, şi cum deschisese Neamurilor uşa credinţei”. (Faptele Apostolilor 14, 27.) Biserica din Antiohia era mare şi creştea mereu. Centru al activităţii misionare, ea era una din cele mai importante grupe de credincioşi creştini. Membrii ei erau alcătuiţi din diferite clase de oameni, atât dintre iudei, cât şi dintre Neamuri. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

20. Proslăvirea crucii

După ce au petrecut un timp lucrând în Antiohia, Pavel a propus conlucrătorului său să pornească într-o nouă călătorie misionară. „Să ne întoarcem”, a zis el lui Barnaba, „şi să mergem pe la fraţii din toate cetăţile, în care am vestit Cuvântul Domnului, ca să vedem ce mai fac”. 
Atât Pavel, cât şi Barnaba erau plini de iubire faţă de aceia care primiseră de curând solia Evangheliei prin lucrarea lor şi doreau să-i mai vadă o dată. Pavel n-a părăsit niciodată această grijă iubitoare. Chiar şi când se găsea în îndepărtate câmpuri misionare, departe de locul unde lucrase mai înainte, el continua să poarte pe inimă povara de a îndemna pe aceşti convertiţi să rămână credincioşi, ducându-şi „sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu”. (2 Corinteni 7, 1.) Continuu, el căuta să-i ajute să devină creştini de sine stătători, care se dezvoltă, tari în credinţă, plini de zel şi cu inima întreagă în consacrarea lor lui Dumnezeu şi a lucrării de înaintare a Împărăţiei Sale. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

21. În ținuturile mai depărtate

Sosise vremea ca Evanghelia să fie vestită şi dincolo de hotarele Asiei Mici. Calea era pregătită ca Pavel şi conlucrătorii lui să treacă în Europa. La Troa, pe ţărmurile Mării Mediterane, „noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia sta în picioare şi i-a făcut următoarea rugăminte: «Treci în Macedonia, şi ajută-ne!»” {FA 211.1}
Chemarea era hotărâtă, neîngăduind nici o zăbavă. „După vedenia aceasta”, spune Luca, apostolul care i-a însoţit pe Pavel, Sila şi pe Timotei în călătoria lor în Europa, „am căutat îndată să ne ducem în Macedonia, căci înţelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia. După ce am pornit din Troa, am mers cu corabia drept la Samotracia, şi a doua zi ne-am oprit la Neapolis. De acolo ne-am dus la Filipi, care este cea dintâi cetate dintr-un ţinut al Macedoniei, şi o colonie romană”. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

22. Tesalonic

După ce au plecat din Filipi, Pavel şi Sila s-au îndreptat spre Tesalonic. Aici nu au avut prilejul să se adreseze unor mari mulţimi de oameni în sinagoga iudaică. Înfăţişarea lor mărturisea despre tratamentul ruşinos pe care îl primiseră de curând şi, cerea deci, o explicare cu privire la cele ce se întâmplaseră. Lucrul acesta l-au făcut fără a se înălţa pe ei înşişi, ci preamărind pe Acela care săvârşise eliberarea lor. 
Predicând tesalonicenilor, Pavel s-a referit la profeţiile Vechiului Testament cu privire la Mesia. Hristos, în timpul lucrării Sale luminase mintea ucenicilor cu privire la aceste profeţii: „Şi a început de la Moise şi de la toţi proorocii, şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El”. (Luca 24, 27.) Petru, predicând pe Hristos, şi-a luat temeiurile dovezilor sale, din Vechiul Testament. Ştefan urmase aceeaşi cale. La fel şi Pavel a folosit Scripturile, care profetizau naşterea, suferinţele, moartea, învierea şi înălţarea lui Hristos. Prin inspirata mărturie a lui Moise şi a profeţilor, el a dovedit în mod lămurit că Isus din Nazaret era una şi aceeaşi persoană cu Mesia şi a arătat că, din zilele lui Adam, glasul lui Hristos a fost acela care a vorbit prin patriarhi şi profeţi. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

23. Berea și Atena

La Berea, Pavel a găsit iudei care erau doritori să cerceteze adevărurile pe care el le propovăduia. Raportul lui Luca spune despre ei: „Aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este aşa. Mulţi dintre ei şi din femeile cu vază ale grecilor şi mulţi bărbaţi au crezut”.
Mintea celor din Berea nu era mărginită din cauza prejudecăţilor. Ei erau dispuşi să cerceteze dacă învăţăturile predicate lor de către apostoli erau adevărate. Ei au studiat Biblia nu din curiozitate, ci pentru a putea afla ce fusese scris cu privire la Mesia Cel făgăduit. Ei cercetau zilnic rapoartele inspirate şi, în timp ce comparau Scriptură cu Scriptură, îngerii cerului erau lângă ei, luminându-le mintea şi influenţându-le inima. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

24. Corint

În timpul primului secol al erei creştine, Corintul era una din cetăţile de seamă nu numai ale Greciei, ci chiar ale lumii. Greci, iudei şi romani la un loc, cum şi călători din orice ţară se îmbulzeau pe străzile lui, umblând cu lăcomie după afaceri şi plăceri. Un mare centru comercial, situat în aşa fel încât se putea ajunge foarte uşor la el din toate părţile Imperiului Roman, el era şi un important loc în care să fie stabilite monumente de aducere aminte despre Dumnezeu şi adevărul Său. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

25. Epistolele către Tesaloniceni

Sosirea lui Sila şi a lui Timotei din Macedonia, în timpul şederii lui Pavel în Corint, l-a bucurat foarte mult pe apostol. Ei i-au adus „veşti bune despre credinţa şi dragostea” acelora care primiseră adevărul în timpul primei vizite a solilor Evangheliei la Tesalonic. Inima lui Pavel dorea cu o iubire plină de duioşie pe aceşti credincioşi, care, în mijlocul încercărilor şi împotrivirilor, rămăseseră credincioşi lui Dumnezeu. El dorea să-i viziteze personal, dar, fiindcă aceasta nu era cu putinţă, le-a scris. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

26. Apolo la Corint

După ce a părăsit Corintul, următorul loc de lucru al lui Pavel a fost Efesul. El era în drum spre Ierusalim, pentru a lua parte la sărbătorile care se apropiau; şi, prin urmare, şederea lui la Efes a trebuit să fie scurtă. El a discutat cu iudeii în sinagogă şi impresia făcută asupra lor a fost atât de plăcută, încât ei au stăruit de el să mai rămână să lucreze între ei. Planul său de a vizita Ierusalimul l-a împiedicat să rămână mai mult timp acolo, însă el a făgăduit că, dacă „va voi Dumnezeu”, se va întoarce la ei. Acuila şi Priscila l-au însoţit până la Efes, şi Pavel i-a lăsat acolo să ducă mai departe lucrarea pe care el o începuse. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

27. Efes

În timp ce Apolo predica în Corint, Pavel şi-a împlinit făgăduinţa de a se întoarce la Efes. El făcuse o scurtă vizită la Ierusalim şi petrecuse câtva timp în Antiohia, locul unde lucrase el pentru prima dată. De atunci, călătorise prin Asia Mică, prin tot „ţinutul Galatiei şi Frigiei” (Faptele Apostolilor 18, 23), vizitând bisericile pe care le întemeiase şi întărind credinţa ucenicilor. 
Pe vremea apostolilor, partea de apus a Asiei Mici era cunoscută ca provincie romană a Asiei. Efesul, capitala, era un mare centru comercial. Portul lui era aglomerat cu corăbii, iar străzile erau ticsite de oameni din fiecare ţară. Asemenea Corintului, el prezenta un câmp promiţător pentru efort misionar. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

28. Zile de osteneală și încercări

Timp de mai bine de trei ani, Efesul a fost centrul activităţii lui Pavel. Aici s-a ridicat o biserică înfloritoare şi din această cetate Evanghelia s-a răspândit în toată provincia Asiei, atât printre iudei, cât şi printre Neamuri.
De câtăva vreme, însă, apostolul se gândea la o altă călătorie misionară. «Pavel şi-a pus în gând să se ducă la Ierusalim, trecând prin Macedonia şi Ahaia. „După ce voi merge acolo”, îşi zicea el, „trebuie să văd Roma”». Potrivit cu acest plan, «el a trimis în Macedonia pe doi dintre cei care lucrau împreună cu el, pe Timotei şi pe Erast»; dar, simţind că lucrarea din Efes mai cerea încă prezenţa sa, el s-a hotărât să mai rămână până după sărbătoarea Cincizecimii. Dar nu peste mult timp, s-a întâmplat un lucru care a grăbit plecarea sa. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

29. Solie de avertizare și îndemn

Prima epistolă către biserica din Corint a fost scrisă de apostolul Pavel, în timpul ultimei părţi a şederii sale la Efes. Pentru nimeni altul el nu a simţit un interes mai mare şi nu a depus o străduinţă mai neobosită ca pentru credincioşii din Corint. Timp de un an şi jumătate lucrase printre ei, îndreptându-le atenţia către un Mântuitor răstignit şi înălţat la cer, ca singura cale de mântuire, şi îndemnându-i să se bizuie pe puterea transformatoare a harului Său. Înainte de a-i primi în obştea bisericii pe cei care mărturiseau a fi creştini, el s-a îngrijit îndeaproape să le dea o îndrumare deosebită cu privire la privilegiile şi datoriile unui creştin credincios; şi, cu multă ardoare, s-a străduit să-i ajute să fie credincioşi legământului botezului. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

30. Chemarea la o treaptă mai înaltă

În speranţa de a imprima puternic în mintea credincioşilor corinteni importanţa unei hotărâte stăpâniri de sine, a unei stricte cumpătări şi a unui zel stăruitor în slujba lui Hristos, Pavel, în epistola lui către ei, face o izbitoare asemănare între lupta creştină şi celebrele alergări care aveau loc în anumite intervale de timp, în apropiere de Corint. Dintre toate jocurile instituite de greci şi romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar şi cel mai mult preţuit. Ele erau urmărite de împăraţi, nobili şi oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare şi bogaţi şi ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuinţă spre a putea câştiga premiul. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

Vă dorim audiție plăcută și binecuvântarea Domnului!

 

 

31. Ascultarea soliei

Din Efes, Pavel a pornit într-o altă călătorie misionară, în timpul căreia nădăjduia să mai viziteze o dată locurile unde lucrase mai înainte în Europa. Zăbovind o vreme la Troa, pentru a predica „Evanghelia lui Hristos”, el i-a găsit pe unii care erau doritori să asculte solia sa. „Mi se deschisese acolo o uşă în Domnul”, a declarat el mai târziu despre lucrarea sa în acest loc. Dar, cu toate că eforturile lui la Troa au fost pline de succes, totuşi el nu a putut rămâne mult timp acolo. „Grija pentru toate bisericile” şi îndeosebi pentru biserica din Corint apăsa greu asupra inimii sale. El sperase să-l întâlnească pe Tit la Troa şi să afle de la el cum fuseseră primite cuvintele de sfat şi mustrare trimise fraţilor corinteni; dar a fost dezamăgit în această privinţă. Cu privire la această experienţă, el a scris: „N-am avut linişte în duhul meu, fiindcă n-am găsit pe fratele meu Tit”. De aceea, el a părăsit Troa şi a trecut dincolo, în Macedonia, unde, la Filipi, l-a întâlnit pe Timotei. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

32. O biserică darnică

În prima epistolă către biserica din Corint, Pavel le-a dat credincioşilor sfaturi cu privire la principiile generale care stau la temelia sprijinirii lucrării lui Dumnezeu pe pământ. Scriind despre lucrarea sa apostolică spre binele lor, el a întrebat: 
„Cine merge la război pe cheltuiala sa? Cine sădeşte o vie, şi nu mănâncă din rodul ei? Cine paşte o turmă, şi nu mănâncă din laptele turmei? Lucrurile acestea le spun după felul oamenilor? Nu le spune şi legea? În adevăr, în legea lui Moise este scris: «Să nu legi gura boului care treieră grâul»! Pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici? Sau vorbeşte El înadins pentru noi? Da, pentru noi a fost scris astfel; căci cine ară, trebuie să are cu nădejde, şi cine treieră grâul, trebuie să-l treiere cu nădejdea că va avea parte de el.” …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

33. Lucrând în condiții dificile

Deşi Pavel era foarte atent să prezinte convertiţilor săi învăţăturile lămurite ale Scripturii cu privire la cuvenita sprijinire a lucrării lui Dumnezeu şi pretindea pentru sine, ca slujitor al Evangheliei, dreptul de a nu avea (1 Corinteni 6, 1) vreo ocupaţie pământească spre a obţine mijloace de susţinere, în diferite rânduri în timpul lucrării sale în marile centre ale civilizaţiei, el a practicat o meserie pentru a câştiga cele necesare întreţinerii sale. 
Printre iudei, munca fizică nu era socotită ca ceva ciudat sau înjositor. Prin Moise, iudeii fuseseră îndrumaţi să-i înveţe pe copiii lor o meserie; şi era privit ca un păcat să îngădui tineretului să crească fără a cunoaşte munca fizică. Chiar dacă un copil urma să fie educat pentru a ocupa o slujbă sfântă, se socotea de mare trebuinţă ca acesta să aibă cunoştinţe practice. Fiecare tânăr, indiferent dacă părinţii lui erau bogaţi sau săraci, era învăţat o meserie. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

34. O slujire consacrată

Atât prin viaţa Sa, cât şi prin învăţăturile Sale, Domnul Hristos a dat o pildă desăvârşită a unei slujiri neegoiste ce îşi are originea în Dumnezeu. Dumnezeu nu trăieşte pentru Sine. Creând lumea şi susţinând toate lucrurile, El slujeşte continuu altora. „El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”. (Matei 5, 45.) Acest ideal al slujirii, Tatăl l-a încredinţat Fiului Său. Lui Isus I s-a dat să stea în fruntea omenirii prin exemplul Său de a învăţa ce înseamnă a sluji. Întreaga Sa viaţă a fost supusă legii slujirii. El a fost de folos tuturor, slujindu-i pe toţi. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

35. Mântuirea pentru iudei

După multe şi inevitabile întârzieri, Pavel a ajuns, în cele din urmă, la Corint, scena unei atât de agitate lucrări în trecut, iar de o vreme obiectul unei atenţii deosebite. El a constatat că mulţi dintre primii credincioşi îl priveau încă cu multă dragoste, ca pe unul care le adusese cel dintâi lumina Evangheliei. Când i-a salutat pe aceşti ucenici şi a văzut dovezile credincioşiei şi zelului lor, el s-a bucurat de faptul că lucrarea lui în Corint nu fusese în zadar. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

36. Apostazia în Galatia

În timpul rămânerii la Corint, Pavel a avut motive de serioasă îngrijorare cu privire la unele din bisericile deja întemeiate. Datorită influenţei falşilor învăţători, care s-au ridicat printre credincioşii din Ierusalim, dezbinarea, erezia, senzualismul au câştigat repede teren dintre credincioşii din Galatia. Aceşti învăţători falşi amestecau tradiţiile iudaice cu adevărurile Evangheliei. Neluând în seamă hotărârea Consiliului general de la Ierusalim, ei au impus convertiţilor dintre Neamuri păzirea legii ceremoniale. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

37. Ultima călătorie a lui Pavel la Ierusalim

Pavel dorea foarte mult să ajungă la Ierusalim înainte de Paşte, având în felul acesta ocazie să-i întâlnească pe aceia care aveau să vină din toate părţile lumii spre a lua parte la sărbătoare. El a nutrit totdeauna nădejdea ca, în vreun fel oarecare, să poată fi folosit ca un instrument pentru îndepărtarea prejudecăţilor conaţionalilor săi necredincioşi, astfel încât ei să poată fi aduşi să primească preţioasa lumină a Evangheliei. El dorea, de asemenea, să-i întâlnească pe membrii bisericii din Ierusalim şi să le dea darurile trimise de bisericile dintre Neamuri pentru fraţii săraci din Iudea. Şi, prin această vizită, el nădăjduia să realizeze o apropiere mai puternică între iudei şi Neamurile convertite la credinţă. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

38. Pavel ca întemnițat

Când am ajuns la Ierusalim, fraţii ne-au primit cu bucurie. A doua zi, Pavel a mers cu noi la Iacov şi toţi prezbiterii s-au adunat acolo. {FA 399.1}
Cu ocazia aceasta, Pavel şi tovarăşii lui au predat în mâinile bătrânilor lucrării din Ierusalim darurile trimise de bisericile dintre Neamuri pentru sprijinirea săracilor din rândul fraţilor iudei. Strângerea acestor daruri i-a costat pe apostol şi pe conlucrătorii săi mult timp, frământare şi muncă neobosită. Suma, care a întrecut cu mult aşteptările prezbiterilor din Ierusalim, reprezenta multe sacrificii şi chiar restrângeri severe din partea credincioşilor dintre Neamuri. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

39. Procesul de la Cezarea

La cinci zile după sosirea lui Pavel la Cezarea, învinuitorii lui au venit din Ierusalim, însoţiţi de Tertul, un orator pe care l-au angajat ca avocat al lor. Cazului i s-a acordat un statut de urgenţă. Pavel a fost adus înaintea celor adunaţi „şi Tertul a început să-l pârască”. Socotind că linguşirea ar avea mai multă influenţă asupra guvernatorului roman decât simpla expunere a adevărului şi dreptăţii, vicleanul orator şi-a început vorbirea prin a lăuda pe Felix: „Prea alesule Felix, tu ne faci să ne bucurăm de o pace mare; şi neamul acesta a căpătat îmbunătăţiri sănătoase prin îngrijirile tale. Lucrul acesta îl mărturisim cu toată mulţumirea, în toată vremea şi în tot locul.” …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

40. Pavel cere să fie trimis înaintea Cezarului

„Festus, când a venit în ţinutul său, după trei zile s-a suit de la Cezarea în Ierusalim. Preoţii cei mai de seamă şi fruntaşii iudeilor i-au adus plângere împotriva lui Pavel. L-au rugat cu stăruinţă şi i-au cerut, ca un hatâr pentru ei, să trimită să-l aducă la Ierusalim.” Făcând această cerere, ei plănuiau să-l pândească pe Pavel în drumul către Ierusalim şi să-l omoare. Însă Festus avea un înalt simţ al răspunderii poziţiei sale şi, foarte amabil, a refuzat să-l trimită pe Pavel. El a spus „că la romani nu este obiceiul să se dea nici un om, înainte ca cel pârât să fi fost pus faţă cu pârâşii lui, şi să fi avut putinţa să se apere de lucrurile de care este pârât”. (Faptele Apostolilor 25, 16.) El îi asigură că „are să plece în curând” la Cezarea. „Deci … cei mai de frunte dintre voi să se pogoare împreună cu mine şi, dacă este ceva vinovat în omul acesta, să-l pârască”. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

41. „Vrei să mă îndupleci”

Pavel ceruse să fie trimis înaintea Cezarului şi Festus nu putea face altceva decât să-l trimită la Roma. Dar a trecut câtăva vreme până să poată fi găsită o corabie potrivită; şi, cum şi alţi întemniţaţi trebuia să fie trimişi împreună cu Pavel, cercetarea cazurilor lor a mai dat loc la întârziere. Aceasta i-a oferit lui Pavel ocazia să înfăţişeze motivele credinţei sale înaintea bărbaţilor de seamă din Cezarea, cum şi înaintea împăratului Agripa al II-lea, ultimul dintre Irozi. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

42. Călătoria și naufragiul

În cele din urmă, Pavel se afla în drumul său spre Roma. „După ce s-a hotărât să plecăm cu corabia în Italia”, scrie Luca, „pe Pavel şi pe alţi câţiva întemniţaţi i-au dat pe mâna unui sutaş al cetei de ostaşi, Augusta, numit Iuliu. Ne-am suit într-o corabie de la Adramit, care avea să meargă pe coasta Asiei, şi am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh Macedoneanul din Tesalonic”.
În primul secol al erei creştine, călătoria pe mare era însoţită de greutăţi şi primejdii deosebite. Marinarii navigau în mare parte conducându-se după poziţia soarelui şi a stelelor; şi, când acestea nu apăreau şi erau semne de furtună, proprietarii corăbiilor se temeau să se avânte în largul mării. Într-o anumită perioadă a anului, era aproape cu neputinţă să se navigheze în siguranţă. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

43. În Roma

Odată cu deschiderea navigaţiei, sutaşul şi întemniţaţii lui au pornit în călătoria lor mai departe spre Roma. O corabie alexandrină, cu numele „Castor şi Polux” iernase în Malta, în drumul ei spre apus, şi pe aceasta s-au îmbarcat călătorii. Deşi a fost oarecum întârziată de vânturile potrivnice, călătoria s-a terminat totuşi cu bine şi corabia a aruncat ancora în frumosul port Puzole, de pe coasta Italiei. 
În locul acesta erau câţiva creştini şi ei au stăruit de apostol să rămână cu ei şapte zile, privilegiu acordat cu bucurie de către sutaş. De când primiseră epistola lui Pavel către cei din Roma, creştinii din Italia au aşteptat cu dor o vizită din partea apostolului. Ei nu s-au aşteptat însă să-l vadă venind ca întemniţat, însă suferinţele lui n-au făcut decât ca el să le fie şi mai drag. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

44. Casa cezarului

Evanghelia a atins totdeauna cea mai mare biruinţă a ei în rândurile claselor celor mai umile. „Care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales”. (1 Corinteni 1, 26.) Nu ar fi fost de aşteptat ca Pavel, un întemniţat sărman şi lipsit de prieteni, să fie în stare a câştiga atenţia claselor bogate şi de rang mare dintre cetăţenii romani. Pentru aceştia, viciul prezenta toate momelile strălucitoare şi le robea voinţa. Însă dintre truditele şi lipsitele victime ale împilării lor, chiar dintre sărmanii sclavi, mulţi au ascultat cu bucurie cuvintele lui Pavel, şi, în credinţa lui Hristos, au găsit o nădejde şi o pace care i-a înviorat sub povara soartei lor. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

45. Scrisori din Roma

De la începutul experienţei sale creştine, apostolului Pavel i s-au dat ocazii deosebite de a învăţa voia lui Dumnezeu cu privire la urmaşii lui Isus. El „a fost răpit până în al treilea cer”, „în rai, şi a auzit cuvinte care nu se pot spune şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească”. El însuşi recunoaşte că a primit „din partea Domnului” „multe vedenii şi descoperiri”. Înţelegerea din partea sa a principiilor adevărului Evangheliei era la fel ca a „acestor apostoli aşa de minunaţi”. (2 Corinteni 12, 2.4.1.11.) El avea o înţelegere clară despre „Lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea” dragostei „lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă”. (Efeseni 3, 18.19.) …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

46. În libertate

În timp ce lucrarea lui Pavel în Roma era binecuvântată prin convertirea multor suflete şi întărirea şi încurajarea credincioşilor, se adunau nori care ameninţau nu numai propria sa siguranţă, ci, de asemenea, şi prosperitatea bisericii. La sosirea sa la Roma, el fusese dat în grijă căpitanului gărzii imperiale, un bărbat drept şi integru, prin a cărui bunăvoinţă el fusese oarecum lăsat liber să continue lucrarea Evangheliei. Dar, înainte de încheierea celor doi ani de întemniţare, bărbatul acesta a fost schimbat cu un slujbaş din partea căruia apostolul nu se putea aştepta la nici o bunăvoinţă deosebită. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

47. Ultima arestare

Lucrarea lui Pavel în mijlocul bisericilor, după ce fusese achitat în Roma, nu putea scăpa neobservată de vrăjmaşii săi. De la începutul prigoanei pornite de Nero, creştinii ajunseseră pretutindeni o sectă proscrisă. După un timp, iudeii necredincioşi au născocit ideea de a pune în sarcina lui Pavel crima de a fi îndemnat la aprinderea Romei. Nici unul dintre ei nu gândea câtuşi de puţin că el ar fi vinovat; dar ei ştiau că o asemenea vină, susţinută chiar cu cea mai slabă înfăţişare de temeinicie, avea să-i pecetluiască soarta. Prin strădaniile lor, Pavel a fost din nou arestat şi dus în mare grabă spre ultima sa întemniţare. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

48. Pavel înaintea lui Nero

Când Pavel a fost chemat să se înfăţişeze înaintea împăratului Nero pentru a fi judecat, se întrezărea în mod sigur apropierea morţii sale. Seriozitatea naturii crimei de care era învinuit, cum şi duşmănia ce domnea faţă de creştini dădeau puţin temei pentru a nădăjdui într-o sentinţă favorabilă. 
La greci şi romani era obiceiul ca unui învinuit să i se acorde favoarea de a folosi un avocat care să pledeze cauza sa înaintea tribunalului. Prin puterea argumentării, printr-o elocvenţă plină de căldură, ori prin cereri stăruitoare, rugăminţi şi lacrimi, un asemenea apărător obţinea deseori o hotărâre în favoarea întemniţatului sau, dacă nu izbutea aceasta, câştiga cel puţin îndulcirea pedepsei. Dar când Pavel a fost chemat înaintea lui Nero, nimeni nu a riscat să fie sfătuitorul sau avocatul lui; nici un prieten nu s-a găsit cel puţin pentru a însemna învinuirile ce i-au fost aduse sau argumentele prezentate în apărarea sa. Dintre creştinii din Roma nu s-a găsit nici unul care să păşească înainte şi să stea alături de el în acest ceas al încercării. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

49. Ultima epistolă a lui Pavel

Din sala de judecată a cezarului, Pavel s-a întors în celula sa, înţelegând că a câştigat pentru sine numai un scurt răgaz. El ştia că vrăjmaşii lui nu aveau să-şi găsească odihnă până ce nu vor duce la capăt osândirea lui. Dar el mai ştia, de asemenea, că pentru o vreme adevărul triumfase. Faptul că a vestit pe Mântuitorul cel răstignit şi înviat înaintea unei mari mulţimi care îl ascultase era în sine o biruinţă. În ziua aceea, începuse o lucrare ce avea să crească şi să se întărească şi pe care Nero şi toţi ceilalţi vrăjmaşi ai lui Hristos în zadar aveau să caute să o împiedice sau să o nimicească. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

49. Ultima epistolă a lui Pavel

Din sala de judecată a cezarului, Pavel s-a întors în celula sa, înţelegând că a câştigat pentru sine numai un scurt răgaz. El ştia că vrăjmaşii lui nu aveau să-şi găsească odihnă până ce nu vor duce la capăt osândirea lui. Dar el mai ştia, de asemenea, că pentru o vreme adevărul triumfase. Faptul că a vestit pe Mântuitorul cel răstignit şi înviat înaintea unei mari mulţimi care îl ascultase era în sine o biruinţă. În ziua aceea, începuse o lucrare ce avea să crească şi să se întărească şi pe care Nero şi toţi ceilalţi vrăjmaşi ai lui Hristos în zadar aveau să caute să o împiedice sau să o nimicească. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

50. Osândit la moarte

În timpul ultimei judecări a lui Pavel înaintea lui Nero, împăratul fusese atât de puternic impresionat de puterea cuvintelor apostolului, încât a amânat luarea unei hotărâri în cazul lui, fără să-l achite sau fără să-l osândească pe acuzatul slujitor al lui Dumnezeu. Dar, nu după mult timp, răutatea împăratului împotriva lui Pavel a revenit. Mâniat peste măsură, fiindcă nu era în stare să împiedice extinderea religiei creştine nici chiar în casa imperială, el a hotărât ca, atunci când va găsi un pretext mai temeinic, apostolul să fie osândit la moarte. Nu mult timp după aceea, Nero a pronunţat sentinţa care l-a condamnat pe Pavel la moarte. Dar, fiindcă un cetăţean roman nu putea să fie supus torturii, el a fost osândit să fie decapitat. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

51. Un subpăstor credincios

În cartea Faptele Apostolilor se aminteşte doar puţin despre ultima lucrare a apostolului Petru. În timpul anilor foarte ocupaţi de slujire, care au urmat revărsării Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii, el s-a găsit printre aceia care au depus eforturi neobosite pentru a ajunge la iudeii care veneau la Ierusalim să se închine cu ocazia sărbătorilor anuale. 
Cum numărul credincioşilor din Ierusalim şi din alte părţi vizitate de solii crucii creştea, talentele pe care le avea Petru s-au dovedit de o nespusă valoare pentru prima biserică creştină. Influenţa mărturiei sale cu privire la Isus din Nazaret se întindea în lung şi în lat. Asupra lui fusese aşezată o dublă răspundere. El a dat o mărturie hotărâtă înaintea necredincioşilor cu privire la Mesia, lucrând cu toată râvna pentru convertirea lor; şi, în acelaşi timp, a făcut o lucrare deosebită pentru credincioşi, întărindu-i în credinţa lui Hristos. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

52. Statornic până la moarte

În a doua epistolă adresată de Petru celor care dobândiseră „o credinţă de acelaşi preţ” cu a sa, apostolul prezintă planul lui Dumnezeu pentru dezvoltarea caracterului creştin. El scrie: 
„Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos! Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte.” …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

53. Ioan, apostolul iubit

Ioan este deosebit printre ceilalţi apostoli prin aceea că era „ucenicul pe care-l iubea Isus”. (Ioan 21, 20.) Se pare că el se bucurase de o deosebită prietenie din partea lui Hristos şi a primit multe dovezi ale încrederii şi iubirii Mântuitorului. El a fost unul din cei trei cărora li s-a îngăduit să fie martori ai slavei lui Hristos pe muntele schimbării la faţă şi a agoniei Sale din Ghetsemani şi în grija lui a încredinţat Domnul pe mama Sa în acele ultime ceasuri ale chinului Său. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

54. Un martor credincios

După înălţarea lui Hristos, Ioan a stat ca un lucrător credincios şi zelos pentru Domnul. Împreună cu ceilalţi apostoli, s-a împărtăşit de revărsarea Duhului în Ziua Cincizecimii, şi, cu un nou zel şi cu putere, a continuat să spună oamenilor cuvintele vieţii, căutând să îndrume gândurile lor către Cel Nevăzut. El a fost un predicator puternic, plin de căldură şi cu o râvnă profundă. Într-un limbaj frumos şi cu un glas melodios, el a relatat cuvintele şi faptele lui Hristos, vorbind într-un mod care impresiona inimile celor care îl ascultau. Simplitatea cuvintelor sale, puterea măreaţă a adevărurilor pe care le rostea, cum şi zelul şi căldura ce caracterizau învăţăturile sale l-au făcut să fie bine primit de toate clasele sociale. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

55. Schimbat prin har

În viaţa ucenicului Ioan este exemplificată adevărata sfinţire. În timpul anilor de strânsă legătură cu Hristos, el a fost adesea avertizat şi atenţionat de Mântuitorul şi a primit aceste mustrări. În timp ce caracterul Celui Divin se manifesta înaintea lui Ioan şi-a văzut propriile lui lipsuri şi a fost umilit prin această descoperire. Zi de zi, în contrast cu firea lui violentă, el a privit blândeţea şi îngăduinţa lui Isus şi a auzit lecţiile Sale de umilinţă şi răbdare. Zi de zi, inima lui a fost atrasă către Hristos până ce el, din iubire pentru Învăţătorul său, s-a pierdut pe sine din vedere. Puterea şi blândeţea, măreţia şi smerenia, tăria şi răbdarea pe care le-a văzut în viaţa zilnică a Fiului lui Dumnezeu au umplut sufletul său de admiraţie. El şi-a predat firea sa răzbunătoare şi ambiţioasă puterii modelatoare a lui Hristos şi iubirea divină a lucrat în el transformarea caracterului. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

56. Patmos

Trecuse mai mult de o jumătate de secol de la organizarea bisericii creştine. În tot acest timp, solia Evangheliei avusese continuu de întâmpinat împotrivire. Vrăjmaşii ei nu-şi potoliseră niciodată sforţările şi, în cele din urmă, au izbutit să implice şi puterea împăratului roman împotriva creştinilor. 
În groaznica prigoană care a urmat, apostolul Ioan a făcut foarte mult spre a întări şi consolida credinţa credincioşilor. El a dat o mărturie pe care adversarii lui nu au putut-o tăgădui şi care a ajutat fraţilor săi să întâmpine cu curaj şi credincioşie cercările ce aveau să vină asupra ei. Când credinţa creştinilor părea că se clatină sub violenta împotrivire cu care ei erau siliţi să dea piept, bătrânul şi încercatul slujitor al lui Isus avea să repete cu putere şi elocvenţă istoria Mântuitorului răstignit şi înviat. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

57. Descoperirea

În zilele apostolilor, credincioşii creştini erau plini de râvnă şi de entuziasm. Atât de neobosit au lucrat ei pentru Domnul lor, încât într-un timp oarecum scurt, cu toată opoziţia înverşunată, Evanghelia Împărăţiei a fost vestită tuturor oamenilor de pe meleagurile locuite ale pământului. Zelul manifestat în acest timp de către urmaşii lui Isus a fost transmis de pana inspiraţiei pentru încurajarea credincioşilor din fiecare veac. Despre biserica din Efes, pe care Domnul Isus a folosit-o ca un simbol al întregii biserici creştine din perioada apostolică, Martorul Credincios şi Adevărat declară: 
„Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi. Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu, şi că n-ai obosit”. …

Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

58. Biserica biruitoare

Au trecut mai mult de optsprezece secole de când apostolii se odihnesc de lucrările lor; dar istoria strădaniilor şi sacrificiilor pentru Numele lui Hristos se află încă şi acum printre comorile cele mai de preţ ale bisericii. Această istorie, scrisă sub călăuzirea Duhului Sfânt, a fost păstrată pentru ca prin ea urmaşii lui Hristos din fiecare veac să fie îndemnaţi la un mai mare zel şi stăruinţă pentru cauza Mântuitorului. 
Însărcinarea dată de Hristos ucenicilor a fost împlinită. Când aceşti soli ai crucii au pornit să vestească Evanghelia, a fost o aşa descoperire a slavei lui Dumnezeu cum niciodată până atunci n-a mai fost întâlnită de omul muritor. Prin conlucrare cu Duhul Sfânt, apostolii au făcut o lucrare ce a zguduit lumea. Într-o singură generaţie, Evanghelia a fost dusă la fiecare neam. …

Restul capitolului îl puteți asculta.