Predica de pe Munte este binecuvântarea cerului datã lumii, – un glas de la tronul lui Dumnezeu. Ea a fost datã omenirii spre a-i fi legea datoriei, luminã din cer, sperantã si mângâiere în mijlocul greutãtilor, bucurie si alinare în toate pribegiile si peregrinãrile vietii. Aici, Printul propovãduitorilor, Maestrul- Învãtãtor, rosteste cuvintele pe care I le-a dat Tatãl.
       Fericirile sunt salutul lui Hristos, nu numai pentru aceia care cred, ci pentru întreaga familie omeneascã. El pare a fi uitat pentru o clipã cã este în lume, si nu în ceruri, si foloseste salutarea care este familiarã unei lumi pline de luminã. De pe buzele Sale se revarsã binecuvântãri, ca izbucnirea unui suvoi de viatã îmbelsugatã, de multã vreme stãvilit.
       Domnul nu ne lasã sã ne îndoim câtusi de putin în ce priveste trãsãturile de caracter pe care El le va aproba si binecuvânta întotdeauna. El Îsi întoarce privirile de la ambitiosii favoriti ai lumii acesteia, spre aceia pe care ei i-au dezmostenit, numindu-i fericiti pe toti aceia care primesc lumina si viata. Celor sãraci cu duhul, celor blânzi, celor smeriti, celor întristati, celor dispretuiti, celor prigoniti, El le deschide bratele Sale ca un refugiu, zicând: „Veniti la Mine” si Eu vã voi da odihnã”.
     Domnul Hristos poate sã priveascã asupra nenorocirii omenesti, fãrã nici o umbrã de pãrere de rãu cã l-a creat pe om. În inima omeneascã, El vede mai mult decât pãcat, mai mult decât nenorocire. În nemãrginita Sa iubire si întelepciune, El vede posibilitãtile omului, înãltimea la care acesta poate ajunge. Isus stie cã, desi fiintele omenesti au abuzat de însusirile lor si au distrus demnitatea datã lor de Dumnezeu, totusi Creatorul trebuie sã fie proslãvit prin rãscumpãrarea lor.
      Cuvintele pe care le-a rostit Domnul Hristos pe Muntele Fericirilor îsi vor pãstra totdeauna puterea lor. Fiecare propozitie este un giuvaer din tezaurul adevãrului. Principiile enuntate în aceastã predicã sunt pentru toate veacurile si pentru toate clasele sociale. Cu putere divinã, Domnul Hristos Si-a exprimat credinta si nãdejdea când a pus în rândul celor fericiti diferite categorii de oameni, din pricinã cã si-au format caractere neprihãnite. Trãind viata Dãtãtorului vietii, prin credinta în El, oricine poate ajunge tinta înfãtisatã în cuvintele Sale.
Va dorim auditie placuta si binecuvantarea Domnului!

 

Prefață

 

 

1. Pe coasta muntelui
Cu mai bine de paisprezece veacuri înainte de naşterea Domnului Isus în Betleem, copiii lui Israel s-au adunat în frumoasa vale a Sihemului şi, de pe o coastă a muntelui pe cealaltă, se auzeau glasurile preoţilor care vesteau binecuvântările şi blestemele, — „binecuvântarea, dacă veţi asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru … blestemul, dacă nu veţi asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru.” (Deuteronom 11, 27-28.) Şi astfel, muntele de pe care au fost rostite cuvintele de binecuvântare a ajuns să fie cunoscut sub numele de Muntele Binecuvântării. Dar cuvintele care au ajuns o binecuvântare pentru o lume păcătoasă şi trudită n-au fost rostite pe Garizim. Curând însă, Israel a renunţat la idealul cel înalt, care fusese pus înaintea lui. Altcineva decât Iosua trebuia să-l conducă pe poporul Său la adevărata odihnă a credinţei. Garizim nu mai este cunoscut ca Muntele Fericirilor, ci acel munte fără nume, de lângă lacul Ghenezaret, unde Isus a rostit cuvintele de binecuvântare în auzul ucenicilor Săi şi al mulţimii. …
Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

2. Fericirile
Aceste cuvinte veneau ca ceva straniu şi nou la urechile mulţimii uimite. O astfel de învăţătură era cu totul deosebită de tot ce auziseră oamenii vreodată din gura vreunui preot sau rabin. Nu vedeau în ea nimic care să le linguşească mândria sau să le hrănească nădejdile ambiţioase. Dar acest nou Învăţător avea o putere care-i fermeca. Dulceaţa iubirii se revărsa, în prezenţa Sa, ca parfumul dintr-o floare. Cuvintele Sale cădeau ca o „ploaie pe un pământ cosit, ca o ploaie repede, care udă câmpia.” (Psalmii 72, 6.) Toţi simţeau în mod instinctiv că în faţa lor era Cineva care cunoştea tainele sufletului şi care, totuşi, Se apropia de ei cu o milă plină de duioşie. Inimile I se deschideau şi, în timp ce ascultau, Duhul Sfânt le dezvăluia ceva din înţelesul acelei învăţături pe care oamenii din toate timpurile au nevoie s-o înveţe. …
Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

3. Spiritualitatea legii
Domnul Hristos a fost Cel care a vestit Legea pe Muntele Sinai, în mijlocul tunetelor şi văpăilor de foc. Slava lui Dumnezeu, asemenea unui foc mistuitor, se odihnea deasupra vârfului muntelui, şi muntele se cutremura de prezenţa Domnului. Oştile lui Israel, zăcând cu faţa la pământ, au ascultat înmărmurite cuvintele Legii. Ce contrast între scena aceasta şi aceea de pe Muntele Fericirilor! Sub cerul de vară, fără nici un sunet care să tulbure liniştea, afară doar de cântecul păsărelelor, Isus înfăţişa principiile Împărăţiei Sale. Totuşi, vorbind poporului în ziua aceea, cu glasul plin de iubire, le descoperea principiile Legii vestite pe Sinai. …
Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

4. Adevăratul motiv în slujire
Cuvintele rostite de Domnul pe Munte erau o expresie a învăţăturii nerostite a vieţii Sale, pe care oamenii nu ajunseseră s-o priceapă. Ei nu puteau să înţeleagă cum, având o aşa mare putere, a neglijat s-o folosească pentru a câştiga ceea ce ei socoteau ca fiind lucrul cel mai bun. Spiritul, motivele şi metodele lor erau cu totul contrare celor ale Sale. Cu toate că pretindeau a fi foarte plini de râvnă pentru cinstirea Legii, mândria deşartă era adevărata ţintă pe care o urmăreau ei, şi Domnul avea să le arate că iubitorul de sine este, de fapt, un călcător al Legii. …
Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

5. Rugăciunea Domnului
Rugăciunea domnească a fost dată de două ori de Mântuitorul, prima dată mulţimii, în Predica de pe Munte, şi a doua oară, la câteva luni după aceea, numai ucenicilor. Ucenicii plecaseră pentru scurtă vreme de lângă Domnul, iar la întoarcere L-au găsit cufundat în comuniune cu Dumnezeu. Fără să ţină seama de prezenţa lor, El continua să Se roage cu voce tare. Faţa Mântuitorului era luminată de o strălucire cerească. El părea a fi chiar în prezenţa Celui nevăzut, iar în cuvintele Sale era o putere vie, deoarece vorbea cu Dumnezeu. …
Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

6. Nu judecând, ci lucrând
Străduinţa de a câştiga mântuirea prin fapte proprii, îi face negreşit pe oameni să îngrămădească datini omeneşti, ca baricadă împotriva păcatului. Văzând că nu sunt în stare să ţină Legea, ei vor născoci reguli şi rânduieli care să-i silească la ascultare. Toate acestea abat mintea de la Dumnezeu la eul personal. Iubirea Sa din inima omului se stinge şi, o dată cu ea, piere şi iubirea faţă de aproapele. Un sistem născocit de mintea omenească, cu nenumăratele sale pretenţii, îi va face pe cei care-l susţin să-i judece pe toţi aceia care nu împlinesc măsura prescrisă. Atmosfera criticii egoiste şi strâmte înăbuşă sentimentele nobile şi generoase şi îi face pe oameni să devină nişte judecători egoişti şi iscoditori josnici. …
Restul capitolului îl puteți asculta.
Va dorim auditie placuta si binecuvantarea Domnului!

 

CUGETĂRI DE PE MUNTELE FERICIRILOR | Ellen G. White

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *