Puţine cărţi reuşesc să ajungă la o răspândire recunoscută de milioane de cititori sau să exercite o influenţă atât de mare pentru ı̂ncurajarea oamenilor, aşa cum a reuşit cartea Calea către Hristos. Acest mic volum a fost tipărit ı̂n nenumărate ediţii, ı̂n peste şaptezeci de limbi, inspirând sute şi sute de bărbaţi şi femei din ı̂ntreaga lume, chiar şi dintre cei care locuiesc ı̂n zonele cele mai ı̂ndepărtate ale pământului. De la apariţia primei ediţii, ı̂n 1892, cei care au publicat această carte au fost nevoiţi să adauge ediţie după ediţie pentru a răspunde cererii imediate şi insistente, venite din partea publicului cititor.
       Autoarea acestei cărţi, Ellen G. White (1827-1915), a fost o vorbitoare şi o scriitoare religioasă, bine-cunoscută ı̂n trei continente. Născută ı̂n apropiere de Portland, Maine, ea şi-a petrecut tinereţea ı̂n statele Noii Anglii, apoi, călătoriile şi activităţile ei au condus-o ı̂n zonele aflate ı̂ntr-o rapidă expansiune, ı̂n partea de vest a Statelor Unite. In perioada anilor 1885-1887, s-a dedicat lucrării ı̂n statele principale ale Europei, unde a vorbit adesea ı̂n public, adresându-se unor audienţe numeroase, şi, de asemenea, a continuat să scrie. După aceea, a petrecut nouă ani ı̂n Australia şi Noua Zeelandă. Scrierile ei ı̂nsumează patruzeci şi cinci de volume, mari şi mici, ı̂n domeniul teologiei, al educaţiei, al sănătăţii, al familiei şi al creştinismului practic, multe dintre ele fiind răspândite ı̂n mai bine de un milion de exemplare tipărite. Dintre toate acestea, Calea către Hristos este cea mai cunoscută şi mai citită carte.
       Acest mic tratat ı̂n domeniul devoţiunii ı̂şi enunţă chiar din titlu misiunea pe care o are. Cartea ı̂l ı̂ndrumă pe cititor spre Iisus Hristos, ca fiind singurul care poate să ı̂mplinească nevoile sufletului. Paşii celui care se simte nesigur şi cuprins de ı̂ndoială sunt conduşi pe cărarea păcii. Cel care caută neprihănirea şi desăvârşirea caracterului este ı̂ndrumat pas cu pas pe calea vieţuirii creştine, spre acea experienţă prin care poate cunoaşte plinătatea binecuvântării aflate ı̂n deplina predare de sine. Cartea dezvăluie secretul biruinţei şi descoperă ı̂ntr-o manieră simplă harul mântuitor şi puterea susţinătoare a Marelui Prieten al întregii omeniri.
       In Vechiul Testament, Iacov, când a fost ı̂mpovărat de teama că păcatul lui ı̂l despărţise de Dumnezeu, s-a aşezat să se odihnească „şi a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer”. In felul acesta, celui ce rătăcea, i s-a dezvăluit legătura care există ı̂ntre pământ şi cer, iar Acela care stătea deasupra scării misterioase i-a adresat cuvinte de speranţă şi mângâiere. Fie ca viziunea cerească să se repete pentru mulţi dintre cei care vor citi această frumoasă expunere a pașilor care trebuie făcuți pe calea către Hristos.
Vă dorim audiție plăcuta și binecuvântarea Domnului!

 

 

1.Iubirea lui Dumnezeu față de om
Natura şi revelaţia mărturisesc deopotrivă despre dragostea lui Dumnezeu. Tatăl nostru ceresc este izvorul vieţii, al înţelepciunii şi bucuriei. Priviţi la lucrurile minunate şi frumoase din natură! Gândiţi-vă la minunata lor adaptare nu numai la nevoile şi fericirea omului, ci ale tuturor creaturilor! Lumina soarelui şi ploaia care înveselesc şi reîmprospătează pământul, dealurile, mările şi câmpiile, toate ne vorbesc despre Iubirea Creatorului. Dumnezeu este Acela care are grijă de nevoile zilnice ale tuturor făpturilor Sale. În cuvinte frumoase psalmistul spune:
„Ochii tuturor nădăjduiesc în Tine,
Şi Tu le dai hrana la vreme.
Îţi deschizi mâna,
Şi saturi după dorinţă tot ce are viaţă”.
Psalmii 145, 15.16. …
Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

2.Păcătosul are nevoie de Hristos
La început, omul a fost înzestrat cu puteri nobile şi cu o minte bine echilibrată. Ca fiinţă, el era desăvârşit şi în deplină armonie cu Dumnezeu. Gândurile lui erau curate, iar scopurile sale, sfinte. Dar prin neascultare, puterile sale au ajuns pervertite, iar egoismul a luat locul iubirii. Prin păcat, el a ajuns atât de slab, încât îi era imposibil, în propria sa putere, să reziste puterii răului. El a devenit rob al lui Satana şi ar fi rămas astfel pentru totdeauna, dacă Dumnezeu n-ar fi intervenit în mod special. A fost scopul ispititorului de a zădărnici planul divin prin crearea omului şi a umple pământul cu vaiet şi pustiire ca apoi, arătând spre toate aceste rele, să le prezinte ca fiind rezultatul faptului că Dumnezeu a creat pe om. …
Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

3.Pocăința
Cum poate fi un om drept înaintea lui Dumnezeu? Cum poate păcătosul să fie făcut neprihănit? Numai prin Domnul Isus Hristos noi putem fi aduşi în armonie cu Dumnezeu, cu sfinţenia Lui. Dar cum putem veni la Domnul Hristos? Mulţi ridică aceeaşi problemă pentru care, în Ziua Cincizecimii, mulţimea, străpunsă în inimă de vinovăţia păcatului, a strigat: „Ce să facem?” Primul cuvânt al răspunsului lui Petru a fost: „Pocăiţi-vă”. (Faptele Apostolilor 2, 37.38.) Altădată, la scurt timp după aceea, el a spus: „Pocăiţi-vă … şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele”. (Faptele Apostolilor 3, 19.) …
Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

4.Mărturisirea păcatelor
„Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare”. (Proverbe 28, 13.) {CH 37.1}
Condiţiile pentru obţinerea milei lui Dumnezeu sunt simple, drepte şi raţionale. Domnul Dumnezeu nu cere de la noi să facem unele lucruri greu de îndeplinit pentru a putea primi iertarea de păcat. Nu este nevoie să facem pelerinaje lungi şi obositoare sau să ne supunem unor penitenţe dureroase spre a recomanda astfel fiinţa noastră Dumnezeului cerului sau pentru a ispăşi în acest fel păcatele noastre; pentru că acela care mărturiseşte şi părăseşte păcatul său capătă îndurare. …
Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

5.Consacrarea
Făgăduinţa lui Dumnezeu ne spune că „Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima”. (Ieremia 29, 13.) {CH 43.1}
Întreaga noastră inimă trebuie să se supună lui Dumnezeu; dacă nu, nici o schimbare nu se va produce în noi prin care să fim făcuţi iarăşi asemenea Lui. Din fire noi suntem înstrăinaţi de Dumnezeu. Duhul Sfânt descrie starea aceasta a noastră în următoarele cuvinte: „morţi în greşelile şi în păcatele noastre”. „Tot capul este bolnav şi toată inima suferă de moarte. Din tălpi până-n creştet, nimic nu-i sănătos; ci numai răni, vânătăi şi carne vie, nestoarse, nelegate şi nealinate cu untdelemn.” Noi suntem ţinuţi cu putere în cursa lui Satana, „de care au fost prinşi ca să-i facă voia”. (Efeseni 2, 1; Isaia 1, 56; 2 Timotei 2, 26.) Dumnezeu doreşte să ne vindece şi să ne elibereze. …
Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

6.Credinta si primirea
Pe măsură ce conştiinţa ţi-a fost înviorată prin lucrarea Duhului Sfânt, începi să înţelegi ceva din răutatea, puterea, vinovăţia şi mizeria păcatului; aceasta te determină să priveşti la el cu scârbă. Simţi atunci că păcatul este acela care te-a despărţit de Dumnezeu şi că eşti rob al puterii răului. Cu cât te zbaţi mai mult ca să scapi, cu atât mai mult îţi dai seama de neputinţa ta. Aceasta înseamnă că motivele faptelor tale sunt necurate, inima este rea. Înţelegi că viaţa ţi-a fost plină de egoism şi păcat. Doreşti însă din toată inima să fii iertat, să fii curăţit, eliberat. Armonia cu Dumnezeu, asemănarea cu El: ce pot face oare pentru a le obţine? …
Restul capitolului îl puteți asculta.

 

7.Dovada adevăratei ucenicii
„Căci dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus; iată că toate lucrurile s-au făcut noi”. (2 Corinteni 5, 17.) {CH 57.1}
Cineva poate că nu va şti să ne spună exact timpul, locul sau să redea întregul şir al împrejurărilor din procesul convertirii sale; dar faptul acesta nu dovedeşte că el este nepocăit. Domnul Hristos spunea lui Nicodim: „Vântul suflă încotro vrea, şi-i auzi vuietul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul”. (Ioan 3, 8.) Asemenea vântului care este invizibil, dar ale cărui efecte sunt văzute şi simţite în mod neîndoios, tot aşa este şi cu Duhul lui Dumnezeu în lucrarea Lui asupra inimii omului.
Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

8.Creșterea în Hristos
Schimbarea inimii, prin care devenim copii ai lui Dumnezeu, este numită în Biblie naştere. Ea mai este comparată şi cu încolţirea seminţei bune semănată de gospodar. Tot la fel cei ce sunt cu adevărat convertiţi la Hristos sunt „ca nişte prunci născuţi de curând”, care trebuie să crească „în toate privinţele, ca să ajungem la Cel care este Capul, Hristos”. (1 Petru 2, 2; Efeseni 4, 15.) Asemenea seminţei bune semănată în ţarină, ei trebuie să crească şi să aducă roade. Isaia spune că ei vor fi numiţi „terebinţi ai neprihănirii, un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui”. (Isaia 61, 3.) În acest fel se iau ilustraţii din viaţa naturală, ca să ne ajute la o mai bună înţelegere a adevărurilor ascunse ale vieţii spirituale. …
Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

9.Viața și faptele noastre
Dumnezeu este pentru întreg Universul izvorul vieţii, luminii şi bucuriei. Asemenea razelor de lumină de la soare, asemenea apei care se revarsă dintr-un izvor viu, tot aşa binecuvântările se revarsă de la Dumnezeu peste toate creaturile Sale. Şi oriunde viaţa lui Dumnezeu se află în inimile oamenilor, ea se revarsă şi asupra altora în iubire şi binecuvântare. {CH 77.1}
Bucuria Mântuitorului nostru consta în înălţarea şi răscumpărarea celor căzuţi în păcat. Pentru realizarea acestui scop, El nu şi-a considerat viaţa ca fiind scumpă înaintea Sa şi a suferit crucea şi a dispreţuit ruşinea. Chiar şi îngerii sunt totdeauna angajaţi în a lucra pentru fericirea altora. Aceasta este bucuria lor.
Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

10.Cunoașterea de Dumnezeu
Multe sunt căile prin care Dumnezeu caută să ni Se facă cunoscut şi să ne aducă astfel în comuniune cu El. Natura vorbeşte fără încetare priceperii, înţelegerii noastre. Inima care se deschide larg va fi impresionată de dragostea şi slava lui Dumnezeu, aşa cum sunt ele descoperite în lucrările mâinilor Sale. Urechea care se pleacă să asculte poate auzi şi înţelege cele ce Dumnezeu ne transmite prin lucrurile din natură. Câmpiile cele verzi, arborii cei înalţi, mugurii şi florile, norii cei trecători, picurii de ploaie, murmurul pâraielor, strălucirea bolţii cereşti: toate acestea vorbesc inimilor noastre şi ne invită să-L recunoaştem pe Cel care a făcut toate aceste lucruri. …
Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

11.Înaltul privilegiu al rugăciunii
Dumnezeu ne vorbeşte prin natură şi revelaţie, prin providenţa Sa şi prin influenţa Duhului Său Sfânt. Dar toate acestea nu sunt suficiente. Şi noi trebuie să deschidem inimile noastre Lui. Pentru a avea o viaţă spirituală şi putere morală, trebuie să avem o continuă şi personală legătură cu Tatăl nostru ceresc. Inimile noastre pot fi atrase spre El; putem medita la lucrările Sale, la mila Sa, la binecuvântările Sale; dar toate acestea nu înseamnă a avea comuniune cu Dumnezeu în adevăratul sens al cuvântului. Pentru a avea comuniune cu Dumnezeu, noi trebuie să avem să-I spunem ceva cu privire la viaţa noastră de fiecare zi.
Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

12.Ce să facem cu îndoiala
Mulţi, îndeosebi aceia care sunt la începutul vieţii de creştin, sunt adesea tulburaţi de unele îndoieli. În Sfânta Scriptură se află multe lucruri pe care ei nu le pot explica sau chiar înţelege, iar Satana se serveşte de aceste lucruri ca să zdruncine credinţa lor în Scriptură ca descoperire a lui Dumnezeu. Ei se întreabă: „Cum pot cunoaşte eu care este calea cea dreaptă? Dacă în adevăr Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, cum pot să mă eliberez de aceste îndoieli şi nedumeriri?” …
Restul capitolului îl puteți asculta.

 

 

13.Bucuria în Domnul
Copiii lui Dumnezeu sunt chemaţi să fie reprezentanţi ai Domnului Hristos, pentru a înfăţişa tuturor bunătatea şi mila lui Dumnezeu. După cum Domnul Hristos ne-a descoperit adevăratul caracter al Tatălui, tot astfel şi noi trebuie să descoperim pe Domnul Hristos unei lumi care nu cunoaşte iubirea Lui plină de milă şi bunătate. „Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume”, spunea Domnul Hristos, „aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume”. „Eu în ei, şi Tu în Mine; pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis”. (Ioan 17, 18.23.) Apostolul Pavel spune ucenicilor Domnului Hristos: „Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos”, „cunoscută şi citită de toţi oamenii”. (2 Corinteni 3, 32.) …
Restul capitolului îl puteți asculta.
Vă dorim audiție plăcuta și binecuvântarea Domnului!

 

CALEA CĂTRE HRISTOS | Ellen G. White
Etichetat pe:        

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *